Personajul principal din cartea Să nu spui niciodată pentru totdeauna este Mallory, o adolescentă de 17 ani.
Marea confruntare cu care trebuie să se lupte aceasta nu este prezentul, ci trecutul ei. Mallory a fost adoptată alături de un băiat pe nume Rider de către doi oameni extrem de răi, care îi băteau și îi desconsiderau, până când bărbatul care ar fi trebuit considerat tatăl copiilor îi aruncă păpușa lui Mallory în șemineul aprins, iar aceasta, fără ezitare, se aruncă în foc pentru a o salva. Fata ajunge la spital și este tratată de către un medic plastician care alături de soția lui, o adoptă. De atunci Mallory duce un trai mult mai bun alături de Carl și Rosa, dar ca să avanseze atât de mult i-au trebuit ani buni de terapie pentru a-și uita trecutul și pentru a putea să se exprime. În ultimul an de liceu adolescenta decide să meargă la o școală publică. Aceasta încheie cu bine prima zi de școală, dar ajungând în parcare o voce o oprește. Mallory se uită în spate și rămâne extrem de uimită să vadă că persoana care o oprise era Rider,băiatul alături de care copilărise.
Nu voi mai continua să povestesc întregul roman pentru că mi-ar lua foarte mult timp și până la urmă trebuie să vă las pe voi să descoperiți întâmplările prin care trece Malllory, eu vreau doar să vă fac să vă doriți să știți ce se întâmplă mai departe, să vă împărtășesc ideile și părerile mele.
Pe măsură ce Mallory începe să-și trăiască cu adevărat viața trece prin mai multe peripeții și bune și rele, dar probabil cea care m-a marcat cel mai mult a fost cea în care Jayden, unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Mallory, este împușcat.
Citez: Keira și fetele nu știau că eu și Rider fusesem de față când Jayden fusese ucis. Surprinzător, nu se aflase despre asta și nici eu nu prea voiam să le povestesc altcuiva în afară de Ainsley. … Era ciudat să văd cum Jayden influențase viețile celor din jur, știind că, probabil, el nu-și dăduse niciodată seama ce impact avea asupra altora. Și apoi mai era și reversul medaliei: acei oameni care știau doar că murise un puști, însă nu și cine era. Nu e vorba că nu le-ar fi părut rău de moartea lui, doar că nu îi afecta. Pentru ei, era doar o altă zi de marți. Ziua de miercuri nu avea să fie nu nimic diferită. Sâmbăta ei nu aveau să meargă la înmormântarea unui băiat de 15 ani. În mintea lor, credeau că aveau viața garantată.
Doar noi știam mai bine că nu era așa.
Veșnicia era ceva ce luam de bun, dar problema veșniciei era că nu exista.
Jayden nu se gândise că zilele îi erau numărate. Își făcuse planuri, își stabilise obiective și probabil crezuse că avea un viitor în fața lui. Ainsley presupuse, și pe bună dreptate, că o să vadă mereu. Nu avea însă să vadă, așa cum majoritatea presupuneam că o va face, pentru totdeauna. Iar eu? Crezusem c-o să rămân mereu speriată, mereu având nevoie de cineva care să mă apere. Învățasem să-mi înfrunt temerile, îmi găsisem cuvintele și îmi dădusem seama că Rosa și Carl aveau să mă iubească chair perfectă.
Viitorul, acel pentru totdeauna, nu era real.
De fapt, lui Mallory îi era frică de ideea că va rămâne pentru totdeauna acea persoană speriată de toți cei din jur, că va rămâne o persoană antisocială care nu poate să aibă singură grijă de ea. Se temea că va rămâne blocată în eternul pentru totdeauna.
Această carte te va face să realizezi cât de norocos ești că ai o familie care te iubește și te prețuiește, că poți să te exprimi liber, fără ca ceilalți să te judece.
Mereu mama îmi spunea că nu poți prețui o persoană cu adevărat, decât după ce ea nu mai există, pentru că doar atunci îți dai seama cum acea persoană te-a influențat în viață și cât de nemulțumit erai, iar dacă acum ți s-ar oferi șansa să mai petreci o clipă cu ea, ai simți că poți atinge infinitul.
Tamaș Patricia, cls a VI-a, Șc. Gim. Nr. 11, Oradea
Comentarii recente