Sunt Timea Nagy, elevă în clasa a V-a la Liceul Teoretic „Gelu Voievod”, Gilău. Cartea pe care doresc să o prezint în rândurile ce urmează am citit-o la recomandarea mamei mele care și-a adus astfel aminte de anii copilăriei. Într-o discuție, am întrebat-o ce citea ea la vârsta mea și, mai ales, ce i-a plăcut mai mult din lecturile ei și am primit răspunsul: Recreația mare, de Mircea Sântimbreanu. Chiar în aceeași zi am comandat-o și abia așteptam să descopăr și eu cartea preferată a mamei.
Când a sosit coletul și am primit cartea, la prima vedere am crezut că va fi greu să o citesc pentru că avea foarte multe pagini, dar totuși am zis că trebuie să încerc să văd dacă îmi place sau nu.
Ce pot să spun însă este faptul că a mi-a plăcut foarte mult cum era structurată, ca o colecție de întâmplări din viața elevilor, cu bune și cu rele, dar cu foarte, foarte mult umor.
Cartea Recreația Mare a fost publicată în anul 1965 ca un jurnal din perioada când autorul a fost profesor de istorie. Ea cuprinde o serie de 91 de întâmplări hazlii din care putem trage multe învățături. Ceea ce mi s-a părut foarte interesant la aceste texte este faptul că, deși sunt foarte vechi, ele sunt totuși foarte actuale, fiind valabile și pentru noi, elevii de astăzi. De exemplu, în povestirea „Un șmecher la lecție”, Matei, poreclit Tilică, este ascultat la istorie. Deși pretinde că a învățat, acesta nu știe răspunsurile la întrebările profesorului, încearcă să îi convingă pe colegi să îi șoptească, iar în final îl acuză pe profesor că l-a încurcat. La fel, în povestirea Hamurabi, Eugenița este o elevă inventivă, care, în loc să învețe, folosește diverse trucuri (ridică mâna ca și cum ar ști răspunsul, dar când profesorul vrea să o numească își scapă creioanele pe jos sau tușește… pentru a păcăli profesorul). Bineînțeles, la final, este prinsă.
În alte povestiri, ni se arată cum anumiți prieteni pot profita de bunătatea noastră, ca în „Cel mai bun prieten” sau „Necunoscut la adresă ”, cum nu trebuie să ne jucăm cu sentimentele celor mai mici ca noi în „Oameni fără imaginație”, adică un fel de bullying actual.
Cartea este plină de umor, dar și de învățăminte, finalul fiecărei povestiri ascunde o morală și arată ce urmări poate avea un anume comportament.
Mi-a plăcut foarte mult limbajul folosit de autor, care este unul simplu, pe înțelesul no
stru și consider că această carte este o lectură ușoară care ne distrează, dar ne și oferă multe pilde și învățături.
În final, pentru că, personal, îmi plac foarte mult citatele, am găsit și în această carte unul: „O minte fără cărți este ca o pasăre fără aripi!”.
Comentarii recente