Tudor Vlad, clasa a V-a
Colegiul Național Gheorghe Munteanu Murgoci
Seria “Harry Potter”, scrisă de J.K. Rowling, a atras, încă de la publicarea primului volum, în anul 1997, mulți cititori de toate vârstele, devenind celebră în toată lumea.
Romanul “Harry Potter și Pocalul de Foc” este al patrulea volum din cele șapte ale seriei, publicat în anul 2000.
În acest volum, Școala de vrăjitoare și vrăjitori, Hogwarts, se pregătește de Trimagiciadă, o competiție periculoasă, la care au voie să participe numai elevii vrăjitori de minimum 17 ani. Deși Harry are doar 14 ani, printr-un mod misterios, în ziua de Halloween, el este selectat de Pocalul de Foc ca fiind un al patrulea participant în competiție.
Harry trece prin probe foarte periculoase, cum ar fi: lupta cu un dragon sau salvarea unor elevi din imensul lac al Hogwarts-ului. În final, câștigă Trofeul Trimagiciadei din periculosul labirint de pe terenul de Quidditch, lucru care ia o întorsătură spectaculoasă și înfricoșătoare, în care Voldemort, ucigașul părinților lui Harry, revine în forma lui fizică, urmat de armata sa de Mortivori, care încep să atace Hogwarts-ul prin cele mai groaznice moduri.
Însă Harry reușeste să treacă chiar și de cele mai grele obstacole, cu ajutorul prietenilor săi care îl ajută și îl susțin în toate dintre aceste aventuri.
Acțiunea acestui volum este foarte captivantă, iar aventurile incitante prin care trec personajele te țin cu sufletul la gură pe măsură ce avansezi în lectura fiecărui capitol.
Am apreciat în mod deosebit descrierile foarte detaliate și realiste făcute de autoare pe tot parcursul cărții atunci când caracterizează personajele sau întâmplările, făcându-te să te simți în mijlocul acțiunii.
Comentarii recente