La Cinci Pasi De Tine, Rachael Lippincott, Mikki Daughtry, Tobias Iaconis

La cinci pași de tine
de Rachael Lippincott, Mikki Daughtry și Tobias Iaconis
-Recenzie de carte-

Romanul „La cinci pași de tine” a apărut la editura Litera, având un număr de 290 de pagini și fiind structurată pe capitole. Subiectul romanului ar putea fi descris pe două paliere: pe de o parte, felul în care oamenii se confruntă cu o boală, iar pe de altă parte, iubirea interzisă dintre doi adolescenți. Abordarea primului aspect este cea mai importantă, căci o mulțime de persoane se luptă în fiecare zi cu fibroza chistică și e esențial ca oricine să știe despre ce e vorba. De asemenea, cartea definește iubirea la cel mai ridicat nivel, încadrându-se, astfel, în categoria romanelor de dragoste.
Autorii acestei cărți sunt Rachael Lippincott, Mikki Daughtry și Tobias Iaconis. Cei trei sunt cunoscuți și pentru alte scrieri ale lor, precum „Tot acest timp”, „Nightbooks” sau „Blestemul femeii care plânge”, care s-au bucurat de aprecieri  din partea cititorilor profesioniști și amatori deopotrivă. Cei trei scriitori se adresează în acest nou roman pacienților de fibroza chistică, familiilor acestora și personalului medical, care se luptă în fiecare zi cu boala, sperând că această poveste va duce la conștientizarea pericolelor și la găsirea unui tratament cât mai curând.
Titlul romanului a fost ales pornind de la principala regulă a celor doi bolnavi de fibroză chistică, care le impunea să păstreze o distanță de doi metri sau cinci pași. Consider că este unul foarte sugestiv, indicându-ți chiar de la început despre ce va fi vorba în carte. De asemenea, coperta cărții, care îi prezintă pe cei doi tineri în holul unui spital, este foarte sugestivă.
„La cinci pași de tine” prezintă istoria celor două personaje, Stella si Will, care suferă de fibroză chistică. Adolescenta, internată în spital de câțiva ani, are o fire organizată, având fiecare minut din viața ei programat. Alături de prietenul său, Poe, a învățat fiecare colț al spitalului în care sunt internați. Celălalt protagonist este Will. Cunoscând-o pe Stella, lumea și gândirea lui Will se schimbă radical. Din băiatul nepăsător, în cel care își ia toate medicamentele la timp și respectă orice tratament medical. Suferind de aceeași boală, cei doi au o regulă, care, odată încălcată, îi poate ucide pe amândoi: trebuie să păstreze o distanță de șase pași, pentru a nu transmite o bacterie. Nereușind să accepte adevărul că nu se vor putea atinge niciodată, cei doi o se apropie unul de celălalt și fizic. Din fericire, nu pățesc nimic, dar își pun în pericol propriile vieți.
După cinci ani, o pereche de plămâni compatibili pentru Stella devine disponibilă. Dar în acel moment, fata este cu Will și se simte mai bine ca niciodată. Deși vede apelurile pierdute de la mama sa, Stella preferă să se bucure și să profite de clipele unice de care cel mai proabil, nu va mai avea parte. „Pentru prima dată simt întreaga povară a fiecărui centimetru, a fiecărui milimetru din cei șase pași dintre noi. Îmi strâng puloverul mai aproape de corp și întorc privirea spre teancul de saltele de yoga din colț, încercând să nu dau atenție faptului că distanța aceasta va exista întotdeauna.” sunt cuvintele Stellei, suficient de clare pentru a înțelege conținutul cărții sau cel puțin, pentru a-ți face o părere despre ce va urma.
Din punctul meu de vedere, romanul este un succes total, deoarece are tot ce un adolescent pasionat de lectură și-ar dori să aibă. Felul în care a fost scrisă te determină să iei pagină cu pagină și să o savurezi din plin. Odată începută lectura, deja ți-ai dori să existe o continuare a frumoasei, dar tristei povești de iubire a Stellei și a lui Will.
Mi-a plăcut extrem de mult subiectul cărții și fiind o fire sensibilă, în timp ce lecturam, lacrimile mi se prelingeau pe față, de parcă era o întrecere sportivă. Romanul mi-a arătat că uneori dragostea nu este suficientă pentru a aduce poveștii un final fericit, oricât de eternă ar părea. În viață, sunt momente în care trebuie să renunți la persoana iubită și să te gândești la binele tău, dar și al ei. Greu de acceptat adevărul, dar într-un final, Will trebuie să pună punct acestei relații, pentru ca Stella să mai aibă încă cinci ani garanția că va trăi. Deși mi-ar plăcea să fie posibil, nu există încă un tratament de vindecare pentru Will, care să-i permită să fie în continuare cu Stella.
Citind această carte, mi-am adus aminte de romanul „Sub aceeași stea” de John Green, deoarece am identificat în acestea câteva trăsături comune. Una dintre acestea ar fi faptul că doi tineri bolnavi, aflați în stadiu grav, se îndrăgostesc unul de celălalt, dar povara de a purta o boală nu le dă voie să-și manifeste iubirea. În pofida așteptărilor adulților, tinerii îndrăgostiți preferă să-și trăiască viața împreună, Stella și Will de la distanță, iar Hazel și Augustus de aproape.
În concluzie, aș acorda toate steluțele pentru o poveste atât de savuroasă, care merită pe deplin să fie citită de toată lumea. Cred că acest tip de subiecte ar putea schimba lumea, transformând-o într-una mai bună. Recomand lectura romanului „La cinci pași de tine”, menționând faptul că nu aș schimba nimic la carte, nici chiar finalul acesteia.