Henryk Sienkiewicz, „Quo vadis”, editura Adevărul, anul 2011, traducerea: Stan Velea.
Am citit „Quo vadis” pe nerăsuflate. Henryk Sienkiewicz a reușit să creeze un roman complex, mereu actual, care te transportă în lumea de la începutul secolului I după Hristos. Probabil de aceea, cât și datorită stilului de scriere, autorul a primit Premiul Nobel pentru Literatură. Totodată, am putut înțelege si contextul socio-politic al Imperiului Roman din perioada lui Nero, pe care Sienkiewicz l-a explicat în detaliu, fără a deveni greu de digerat.
„Quo vadis” nu este o simplă carte pe care să o treci cu vederea. Cuprinde atât de multe personaje și tipologii umane, încât te introduce într-o lume pestriță, fermecătoare. De multe ori, citind, am simțit cum mi se strânge inima: de fericire și de durere, deopotrivă.
Marcus Vinicius este un patrician roman, cu principii adânc înrădăcinate. Crede cu tărie în zei și în tot ceea ce reprezintă viața tipic romană. Dar Ligia, o tânără creștină de origine ligiană, îl face să se îndoiască de crezul său. Dragostea lui Vinicius pentru Ligia este mai puternică decât presiunea celor din jur, chiar dacă sorții le sunt potrivnici. Pe fundalul unei Rome incendiate și pline de teamă, Vinicius și Ligia încearcă să își găsească fericirea.
Romanul este marcat de o întrebare, în jurul căreia pare să graviteze înțelesul lumii întregi. „Quo vadis, Domine?” este ceea ce îl macină pe Sfântul Petru. „Încotro, Doamne?” este traducerea din limba latină. De fapt, cartea prezintă căutarea febrilă a liniștii sufletești și a împăcării. Și mai înseamnă temelia creștinismului: opțiunea de a alege, de a avea mai multe căi spre atingerea idealului.
„Quo vadis” cuprinde istorie, teologie, teosofie si filosofie. Pentru mine, acest roman este una dintre operele mele preferate. Sienkiewicz creează o capodoperă nemuritoare, care te obligă să îți pui întrebarea: „Eu încotro mă îndrept ?”.
Evelyn Urucu, Colegiul Național „Traian”, Drobeta Turnu Severin.
Comentarii recente