Cluj-Napoca, 02.08.2024
Stimate domnule Fiodor Dostoievski,
Așa cum ați demonstrat de atât de multe ori în romanele dumneavoastră, devenite între timp clasice universale, umanitatea se confruntă adesea cu nevoia de schimbare, care zguduie din temelii principiile și societatea. Acesta este și cazul Romei Antice, ajuneă, în primele secole ale erei noastre, centrul imperiului care definește și azi cultura europeană.
Romanul pe care doresc să vi-l recomand se numește ,,Quo vadis” și este scris de autorul polonez Henryk Sienkiewicz, cunoscut pentru operele sale cu caracter istoric și laureat al Premiului Nobel, în anul 1905. A apărut, în română, la Editura Corint, în 2021. Într-o narațiune care îmbină fapte reale cu o poveste tulburătoare de dragoste, Sienkiewicz oferă, în cartea sa cea mai cunoscută, o perspectivă nouă asupra primului secol al creștinismului.
Acțiunea începe în anul 64 d. Hr, când Marcus Vicinius, un patrician întors din război, se îndrăgostește de Ligia, fiica adoptivă a unui general. Mărturisindu-i unchiului său, Petronius, sentimentele sale, acesta pune la cale răpirea fetei, împreună cu împăratul Nero. Însă, fata este salvată de Ursus, servitorul său loial, care o duce la adăpost, în mijlocul comunității creștine, de care cei doi aparțin în secret. Aflat în imposibilitatea de a-și lega destinul de cea pe care o iubește, Vicinius decide să se convertească, fascinat de principiile noi ale creștinilor, cum ar fi înțelegerea, sacrificiul și iertarea, dar mai ales mila, atât de bizară pentru un membru de vază la societății romane.
Petrecându-se într-un timp al mizeriei și corupției, povestea celor doi reprezintă un exemplu al iubirii sincere, care înflorește în ciuda amenințărilor din jur. În plus, transformarea personajelor pe parcursul romanului este, în opinia mea, o alegorie ingenioasă pentru căutarea spirituală a fiecăruia dintre cititorii săi. Astfel, când mândria, excesul și nefericirea domină arta și filozofia vremii, Viciunius găsește alinarea în bucurii simple și iubire, singura salvare din fața unei lumi profund tulburate. Pe de-altă parte, figura inocentă a Ligiei evoluează în cea a unei femei puternice, care iese din fiecare încercare cu o credință tot mai solidă în pace și acceptare, ca valori indispensabile.
În final, nu pot omite și substratul de critică socială al acestui roman, pe care l-am perceput ca o subtilă paralelă cu prezentul, valabilă, totuși, pentru orice epocă. Autodistrugerea Romei se datorează, în viziunea autorului, unor lideri slabi, care nu mai empatizează cu populația de rând, supunând-o la sărăcie, boală și război. Așadar, oamenii simpli găsesc în creștinism un licăr de speranță și consolare și, mai mult, promisiunea unei vieți eterne pașnice, după tot chinul cu care se confruntă. Contextul istoric al operei, anume persecuția creștinilor, rămâne un exemplu tragic de imoralitate, repetată, din păcate, prea des de-alungul secolelor care au urmat.
Sper ca recomandarea mea să fie demnă de un scriitor de talia dumneavoastră! Vă sunt recunoscătoare pentru lupta continuă pe care ați dus-o spre a face nedreptățile lumii auzite!
Cu stimă,
Diana Dindeal
Clasa a IX-a, Liceul Teoretic ,,Avram Iancu” Cluj-Napoca
Comentarii recente