„Povestește-mi ceva!” de Sharon Creech, în lectura Deliei Maier

Perfectă pentru clasele a VI-a – a VII-a, „Povestește-mi ceva” intră în galeria cărților cu „temă de reflecție”. De data aceasta, inevitabilul morții, ideea că atât viața, cât și moartea sunt neprevăzute și aduc cu sine imense surprize ar fi posibilele filoane ale reflecției. O carte din galeria tematică a lui „Val și cetatea sufletelor” (Ana Alfianu), însă nu din aceeași galerie discursivă. Cu Ana Alfianu ar avea în comun rolul instrumental – „Povestește-mi ceva!” ar putea fi adusă într-un cerc de discuții despre cum acceptăm plecarea, dispariția celor apropriați, cum ne obișnuim cu absența.

Povestea, deși pare pe alocuri amuzantă, este, de fapt, o călătorie tipic americană, de explorare a ținuturilor memorabile, dublată de o călătorie interioară memorabilă, de explorare a clipelor familiare, a amintirilor, a reacțiilor, o călătorie care ne poartă treptat, într-un ritm narativ atent gradat, până la înțelegerea propriilor reacții în fața marilor schimbări ale vieții.

Nu are pretenția de a face „psihologie și psihoterapie pe înțelesul copiilor” și, totuși, rezultatul este taman acesta – Salamanca Tree Hiddle (numele e o poveste în sine în roman!) povestește bunicii despre bizara prietenie cu Phoebe Winterbottom și despre dispariția mamei lui Phoebe de acasă, descoperind, la tot pasul poveștii similitudini cu propria situație, chei de „lectură și înțelegere” a propriei vieți pe care moartea mamei și mutarea într-un alt oraș au rescris-o din temelii.

Toate etapele înțelegerii și ale acceptării sunt aici, în povestea călătoriei transamericane, alături de multe alte evenimente neprevăzute. Foarte pretabilă ecranizării, un fel de „road-movie” narativ adolescentin, romanul lui Sharon Creech invită de la sine la ateliere de lectură dedicate marilor teme filosofice, la scară mică.