Cartea explorează o lume distopică, în care valorile și drepturile individuale au fost înlocuite cu opresiunea religioasă și controlul totalitar. Statele Unite ale Americii devin o societate totalitară care se confruntă cu o scădere drastică a fertilității, cauzată de poluare. Soluția găsită de conducerea statului este crearea unei caste de femei fertile, numite Slujitoare.

Povestea este narată de una dintre aceste femei, al cărei nume real nu îl aflăm, dar care este denumită Offred (a lui Fred) când ajunge în casa unui comandant. Trăind într-o lume sinistră și tensionată, ea se află sub constanta amenințare a pedepsei și reprimării.  Cititorii sunt conduși în profunzimea trăirilor sale, urmărindu-i transformarea dintr-o ostatică într-o căutătoare de libertate, fiind martorii luptei sale interioare pentru păstrarea umanității și găsirea unui sens într-o realitate atât de întunecată.

Scriitoarea abordează teme profunde și actuale, cum ar fi opresiunea de gen, manipularea religioasă, controlul asupra corpului feminin și abuzul de putere. Romanul său deschide o fereastră spre o posibilă evoluție negativă a societății, în cazul în care drepturile și libertățile individuale sunt neglijate în favoarea unui sistem rigid și discriminatoriu. Caracteristicile societății descrise, de la ritualurile religioase bizare până la structurile sociale ierarhice, sunt prezentate într-un mod care te provoacă să reflectezi asupra valorilor umane fundamentale, a fragilității democrației și a drepturilor individuale.

Prof. Tudor Oana, Școala Gimnazială Borăscu, județul Gorj