„ Ziua în care începe povestea noastră nu a fost cu nimic mai neobișnuită decât o zi oarecare: […]. Și poate nu s-ar fi întâmplat nimic dacă niște fracții nu le-ar fi dat bătăi de cap… Foarte mari bătăi de cap, veți vedea.”
Mie mi-a plăcut această carte deoarece mi-a amintit de lucruri care mi-au plăcut acum câțiva ani (kendama) și mi-a mai plăcut deoarece am reușit să înțeleg toate referințele făcute în carte. Cred că personajul meu preferat este Zâna Maria (Zâna cea Bună) deoarece ea i-a salvat pe Ionuț și Diana atunci când aveau nevoie cel mai mult de ajutor și tot ea i-a îndemnat să salveze oamenii de pe alee și i-a ajutat în procesul de salvare a locuitorilor.
Această carte este despre un băiat (Ionuț) și o fată (Diana) care locuiesc în cartierul Ferentari. Lui Ionuț îi plăcea foarte mult să se joace cu kendama, pe când Diana era pasionată de dansuri. Cei doi erau colegi de clasă și trăiau pe aceeași stradă: Strada Trompetului.
Într-o după-amiază, pe când Ionuț și Diana trebuiau să își facă temele la matematică pentru ziua următoare, Ionuț se plictisi, își luă kendama și ieși afară pe stradă pentru a o striga pe Diana să iasă cu el afară. Și aceasta își făcea temele, dar până la urmă se lăsă învinsă și ieși cu Ionuț afară.
Pe când mergeau ei pe stradă, un băiat cu un hanorac negru cu un desen înfricoșător pe spate veni spre ei și începu să vorbească cu cei doi. Numele lui era Leo. Acesta îi văzu kendama lui Ionuț, făcu câteva scheme cu ea iar apoi i-o fură și fugi cu ea.
Ionuț vru să o recupereze, așa că începu să fugă după el împreună cu Diana. Totuși, îl pierdură după o cotitură, iar atunci când îl ajunseră din urmă, Leo nu se mai vedea deloc. În schimb, pe cer se vedea o pasăre neagră, ce ținea ceva, precum cea desenată pe hanoracul lui Leo.
Ionuț și Diana merseră puțin dezamăgiți la locul de joacă din cartier unde se întâlneau de obicei cu colegii de clasă după școală. Aceștia spuseră că și ei văzuseră pasărea și că aceasta zburase până peste Aleea Duhurilor, locul misterios în care nu bătea niciodată soarele și în care totul era gri. Acel loc era temut de toți copiii.
Luând toate aceste lucruri în considerare, Ionuț și Diana tot au intrat pe Aleea Duhurilor. Acolo au fost înconjurați de duhuri ciudate și înfricoșătoare. Dar au fost salvați de o zână bună, care le-a explicat că Leo era de fapt un vrăjitor care furase sufletele tuturor oamenilor de pe acea alee acum mult timp. Le-a mai explicat că acesta putea fi combătut de o gașcă de prieteni cu mult curaj. Așa că Ionuț și Diana s-au hotărât să salveze oamenii de pe Aleea Duhurilor împreună cu prietenii lor! Apoi plecară acasă, le spuseră prietenilor lor, aceștia fură de acord și hotărâră să plece la „ luptă” împotriva Vrăjitorului dimineața următoare.
A doua zi, grupul de prieteni plecă spre alee înfricoșătoare, fiecare cu un obiect special. Aceștia intrară pe Aleea Duhurilor și fiecare repară o clădire și îi ajută pe duhuri să își recapete sufletele. Singurul lucru rămas de făcut acum era ca Ionuț să îl învingă pe Leo, adică pe Vrăjitor, la o luptă de scheme cu kendama.
După o luptă grea, Ionuț câștigă competiția, Vrăjitorul fu izgonit din Ferentari și Aleea Duhurilor deveni cea mai frumoasă alee din cartier! Și așa, toată lumea trăi fericită până la adânci bătrâneți!
Eu am găsit o conexiune între această carte și toate celelalte basme cu balauri și prințese. M-am gândit că ideea de prințesă captivă era de fapt formată din locuitorii de pe Aleea Duhurilor, balaurul era Vrăjitorul/Leo, iar prințul curajos era de fapt gașca de prieteni care le-au salvat pe duhurile oamenilor capturați pe alee. De aceea, aș recomanda această carte oricărei persoane care vrea să citească un basm din zilele noastre deoarece această carte are acel tip de acțiune care se regăsește într-un basm vechi, doar că este „adusă la zi” în privința informațiilor și a „trendurilor” de astăzi. Ca un basm modern.
Comentarii recente