Când crești într-o lume fără culoare, îndoctrinată, ți-e greu să-ți păstrezi imaginația vie și integritatea ideilor personale. Romanul „Persepolis” este biografia alb-negru a autoarei Marjane Satrapi, care a copilărit într-un Iran al schimbărilor de regim politic, al anilor `80. Micuța Marji avea doar zece ani când vălul a fost introdus în școli și fetele au fost repartizate în clase diferite față de băieți. De asemenea, informațiile primite la școală deveneau contradictorii. Însă fetița este foarte curioasă și dornică să învețe și nu acceptă atât de ușor schimbarea în rău a lumii ei. Marjane încearcă să înțeleagă realitatea revoluției care a izbucnit, violența și moartea din jurul ei. În acest scop, caută explicații în trecutul familiei sale, despre care află cu mândrie că a fost strâns legată de familia șahului. Atunci când Iranul devine un loc periculos și femeile sunt obligate să poarte chador și hijab și întâmpină o listă întreagă de restricții, Marji este trimisă de către părinții ei la Viena, pentru a face liceul într-un loc în care să-și poată exprima liber opiniile. Am reținut tonul degajat, ușor autoironic cu care părinții fetei încearcă parcă să reziste în fața valului de nedreptate care îi constrânge („Noi, iranienii, suntem campioni olimpici la categoria bârfe”).
Grafica romanului este minimalistă, mizând pe contrastul alb-negru. Uneori apar desene simbolice: transpuneri ale viselor sau ale temerilor personajelor. Mi-a rămas în minte multiplicarea aceleiași imagini, a femeii care se bate cu mâinile în piept pentru a plânge victimele războiului și care consider că sugerează uniformizarea și încercarea de a controla populația. Imaginile mai puțin elaborate decât în alte romane grafice sugerează inocența și simplitatea cu care fetița privește realitatea.
Acest roman grafic m-a făcut să apreciez mai mult faptul că pot să am propriile păreri în legătură cu diverse subiecte și că pot să mă exprim liber. Am înțeles cât de greu este să trăiești în vremuri totalitariste și cât de puternic trebuie să fii pentru a-ți continua viața, știind că aceasta este îngrădită în mod absurd. Andrada Trempe , clasa a 7-a, Școala Gimnazială ,,Oltea Doamna”, Oradea
Comentarii recente