Dragă scriitor care te afli la început și vrei să scrii despre copilărie în mod autentic, creativ și amuzant,

Îți voi recomanda o carte clasică despre copilărie și copii plini de energie și dornici de explorare.

Este vorba de Amintiri din copilărie, cartea lui Ion Creangă,  care, în opinia mea, e mereu actuală. Cartea se concentrează pe întâmplările și pățaniile lui Nică, personajul principal, de-a lungul copilăriei sale.

Pe măsură ce citești cartea, vei afla că Nică, deloc diferit de copiii generației noastre, nu era cel mai cuminte băiat. Făcea tot felul de boacăne, unele interesante, altele amuzante. Amuzante pentru noi cititorii, mai puțin amuzante pentru cei pățiți.

Mi-a plăcut felul lui de a fi, energia lui, deși deseori era certat și pedepsit de mama lui. El și-a trăit copilăria la maxim, neîngrădit de reguli.

Poate cartea te va inspira să-ți transformi și tu copilăria într-o poveste plină de pățanii creative. Oare cum au trăit copiii pe vremea ta? Lasă-ne să aflăm!

Ioana Adriana Șerb , Clubul de lectură Cititorincii din cadrul Școlii Gimnaziale Zelk Zoltan, Valea lui Mihai, Bihor