Păsările-dintr-o-bună-zi-de-Sally-J.-Pla.jpg
Păsările dintr-o bună zi

de Sally J. Pla

Romanul „Păsările dintr-o bună zi” este scris de Sally J. Pla. A fost publicat cu titlul original ”The Someday Birds” în anul 2017, iar în 2020 a fost publicată traducerea în limba română, sub pana Alinei Dobre, la editura Corint Junior. Sally J. Pla a mai publicat în noiembrie 2020 romanul „Stanley va fi bine probabil” pentru copiii cu vârsta de 10-14 ani. „Păsările dintr-o bună zi „ este o carte minunată care la început pare o întâmplare dramatică, dar se transformă într-un jurnal de călătorie. Două dintre premiile primite de autoare pentru această carte sunt: ”A New York Public Library Best Kids Book of 2017” și ”Dolly Gray Children’s Literature Award 2018”.
Îmi place foarte mult romanul, deoarece este o îmbinare de dramă, aventură și suspans și este, din punctul meu de vedere, o carte reușită. Recomand cartea aceasta tuturor celor pasionați de păsări, deoarece se află foarte multe informații printre paginile acesteia. Știai că pentru păsările tinere și pentru pui, un cuib care este relativ protejat de intrușii prădători, atât specii cu patru, cât și cu două picioare, este o chestiune de viață și de moarte?
Charlie este un băiat de doisprezece ani, iar tatăl său este profesor și jurnalist. A fost rănit în timpul unui reportaj în Afganistan și de atunci viețile celor patru copii ai lui au devenit un haos. Bunica acestora face tot posibilul ca micuții sa nu simtă lipsa mamei, moartă într-un accident de mașină sau a tatălui, internat în spital cu leziuni cerebrale.
Ludmila este o tipă ciudată cu părul roz, cu o îmbrăcăminte stridentă, care veghea la capul tatălui lui Charlie și al fraților săi, nimeni neștiind cine este și de ce le vizitează tatăl în spital. După ce trebuie mutat la o clinică din Virginia pentru că cea la care este acum nu îl ajuta deloc în recuperarea, tatăl celor patru și cu bunica lor apelează la singura persoană pe care cred ei ca se pot baza pentru a avea grijă de copilași, Ludmila. Dar fiindcă lor nu le plăcea de ea și li se păreau o femeie malefică, aceștia s-au hotărât să fugă și să străbată singuri toată America pentru a fi lângă tatăl lor. S-au urcat deci în mașina la volanul căreia era iubitul lui Davis, cea mai mare dintre copii, dar la scurt timp au făcut accident. De nevoie, au fost nevoiți să accepte ca Ludmila să îi duca la destinație.
Charlie era pasionat de păsări. Avea o listă cu cele pe care voia sa le vadă într-o bună zi. În excursia lor a avut ocazia sa bifeze cât mai mult din aceasta, fapt care sigur îl va bucura pe tatăl lui. În final, ajung la părintele lor aflând cine e misterioasa Ludmila și ce legătură are cu ei. Romanul se încheie fericit, familia reunindu-se, iar tatăl lor, după ultima și cea mai grea operație pe creier, începe să se refacă.
Un prim lucru pe care l-am învățat din aceasta carte e că familia e cea mai importantă și că ea ne va fi mereu alături, indiferent de situație, așa cum Charlie și frații ei au fost mereu cu gândul la tatăl lor și mereu se gândeau cum sa îl facă să se simtă mai bine. Un al doilea lucru învățat a fost acela că trebuie să fim alături de persoanele dragi nouă și să le ajutăm, așa cum copiii au fost alături de Ludmila când acesta era cu gândul la chinul copilăriei ei și la familia ei decedată. Am dus lectura cărții la final (și nu m-am gândit nicio clipă să o abandonez) pentru a afla ce este cu această Ludmila și pentru a afla dacă Charlie și-a îndeplinit marea dorința de a bifa păsările de pe lista lui.