„Acesta? … E tatăl lui Arash”
Mie cartea mi-a plăcut tocmai pentru că mi-a arătat că sunt un copil atât de norocos, având doi părinți care mă iubesc atât de mult. Personajele mele preferate sunt mama lui Shahab și Fereshteh, deoarece l-au susținut pe băiat și l-au acceptat așa cum era el. În această poveste, este vorba despre un băiețel pe nume Shahab care, la vârsta de șase ani, nu vorbea… Da, ați ghicit bine: Shahab avea o viață grea, de aceea tăcerea este pentru el o cale de a evita diversele „probleme” și „dificultăți” din lumea emoțiilor de copil.
Din păcate, tatăl lui și cei din jur nu-l încurajau (adică nu îi ofereau sprijinul emoțional și susținerea din familie de care el ar fi avut nevoie) și nici nu-i spuneau niciodată că totul va fi bine. Pur și simplu, nu-l băgau în seamă și vorbeau pe la spatele lui sau, mai rău, vorbeau despre el ca și cum ar fi fost absent.
Am știut exact cum se simte în acel moment, pentru că așa mi s-a întâmplat și mie (cred!). Neputând să vorbească, nu putea să-și exprime sentimentele. Dar așa eram și noi, noi toți. Cheia magică a lumii s-a răsucit în lacăt atunci când am început să înțeleg ce înseamnă să spun ce simt. Și am fost mereu încurajat. Dar cred că pentru fiecare copil există un moment în copilărie când e Shahab. Pot doar spera că există o lume a culorilor și a caligrafiei pentru fiecare, încât să dispară senzația că părinții nu pot fi mulțumiți. Luca Postârnăceanu (Șc.Gimn. „IOANID”, București) citește „Tatăl celuilalt copil” (Parinoush Saniee)
Comentarii recente