„Ora 25” de Constantin Virgil Gheorghiu, Recenzie de Eduard-Ștefan Istov, Colegiul Național „Garabet Ibrăileanu” Iași

Romanul „ Ora 25” este unul istoric, evenimentele desfășurându-se în Europa din timpul și de după cel de-al Doilea Război Mondial. Aceasta este cel mai tradus și cel mai bine vândut roman al unui autor român, un film fiind realizat în SUA în 1967. În România cartea a apărut doar după căderea regimului comunist, deoarece Virgil Gheorghiu, scriitorul-sacerdot, a plecat în exil în Franța.

Cartea a apărut în mai multe ediții în țară și străinătate, cea de față fiind tipărită în 2022 la Editura „Sophia”,  București.

La începutul romanului, autorul ne pune în față imaginea unui sat obișnuit din România, personajul principal fiind Johann Moritz, un român care ajunge să se căsătorească cu  Suzana, fata celui mai bogat om din sat, fără voia socrului, care plecase să lupte alături de germani.

Tinerii reușesc să-și întemeieze o familie cu ajutorul preotului din sat, Alexandru Korugă.

În continuare, povestea lui Johann poate fi asociată cu cea a personajului biblic Iov, dar suferinței personale i se asociază și persecutarea preotului: nedreptăți, ani întregi de chinuri și peregrinări prin toată Europa, prin diferite lagăre. Moritz este persecutat de români, maghiari, germani, francezi și americani, toate acestea în urma unor acuzații cum că ar fi fost evreu, iar mai apoi ucigaș de evrei.

Autorul ne prezintă o lume în care omul nu mai exista ca persoană individuală, ci ca un colectiv în care nu pot exista excepții, fiind nevoie de doar  2 vinovați pentru a acuza un grup de zece mii de oameni. „Ora 25” este ora finală a umanității, un moment în care domnește iraționalul.

„Cea de-a douăzeci și cincea oră, ceasul în care e mult prea târziu pentru mântuire. Mult prea târziu pentru a muri. Mult prea târziu pentru a trăi. E mult prea târziu pentru toate.”

Mie personal acest roman mi-a descoperit o nouă perspectivă asupra lumii, o lume care pune tot mai mult accent asupra globalizării, o lume în care nu mai poate exista individul și se caută tot mai mult apartenența la un colectiv. Nu afirm că traiul în comunitate ar fi nerecomandat, dar comunitățile țin să absoarbă insul, ele devin rele atunci când nu se mai ține cont de individ, de preferințele și aspirațiile lui, dacă el are sau nu vreo vină, iar opinia și dorințele individului sunt înlocuite de mentalitatea unei singure persoane.