Matei Vișniec, născut în 1956 este cel mai cunoscut dramaturg român contemporan. În prezent este stabilit la Paris, unde a devenit cunoscut pentru piesele sale de teatru în limba franceză, care au fost jucate în peste treizeci de țări. Alte piese ale dramaturgului sunt: Angajare de clovn, Mansardă la Paris cu vedere spre moarte sau Buzunarul cu pâine.
Cartea ne oferă în primul rând un model de altruism și prietenie între omul de zăpadă și restul personajelor prezente, ilustrând călătoria omului de zăpadă și întâmplările care s-au ivit pe parcursul acesteia.
Omul de zăpadă, care odată cu venirea primăverii este decis să plece în căutarea soarelui cu scopul de a-l convinge pe acesta să îl salveze de la topire, este dispus totodată sa își sacrifice viața pentru a-i salva pe cei care au nevoie de ajutor.
La rândul său, acesta este și el ajutat de același personaje să își ducă la bun sfârșit călătoria.
Recomand acest text, în primul rând pentru că în el se regăsesc multe dintre valorile importante, precum altruismul, prietenia, curajul, ba chiar și călătoria, dar și pentru povestea în sine care este atât interesantă cât și emoționantă. Piesa a fost de asemenea apreciată și de restul publicului, fiind recomandată și de alți autori.
Cheptanariu Sofia, clasa a-VIII-a
Liceul Tehnologic Electrotimis
Profesor coord. Docolin Garofița Sorina