oceanul-care-ne-desparte.jpg

Tahereh Mafi, „Oceanul care ne desparte”, editura Leda Edge, anul 2019, traducător: Carla Georgescu.

După o absență de aproape o săptămână,  în care am schimbat fusul orar și m-am putut bucura de frumusețea Veneției, revin cu o nouă recenzie, ca răspuns la provocarea lansată pe Facebook. „Oceanul care ne desparte”, de Tahereh Mafi, este ultima carte citită, dat fiind faptul că timpul meu a fost limitat. Nu pot să mint, „vânasem” acest roman mult timp, iar când am pus mâna pe el, am dorit să-l citesc imediat. Nu s-a întâmplat chiar așa cum am preconizat, dar, în final, am început romanul lui Mafi.

Shirin este o iraniană, în vârstă de șaisprezece ani, care încearcă să se adapteze în America de după atentatul de la 11 septembrie 2001. Iar faptul că Shirin poartă hijab nu o ajută. Colegii de liceu nu îi fac viața ușoară, iar unii dintre profesori ajung să o hărțuiască verbal. Shirin se consideră o străină, o ciudată și nu dorește decât să se piardă în peisaj. Rănită și neînțeleasă, inclusiv de familie, nu este de mirare că nu vrea să aibă de a face cu nimeni. Însă, Ocean, un adolescent cu o viață complicată, vrea să dărâme „zidurile” din jurul lui Shirin. Niciunul nu își poate imagina ce consecințe grave poate să aibă apropierea lor.

Am apreciat faptul că Shirin este puternică și că nu se lasă influențată de cei din jur, iar filosofia ei cu privire la religia musulmană m-a făcut să clipesc uluită. Nu este tipul fetei neajutoarate: a învățat de mult să se apere, emoțional și fizic. Iar Ocean dorește să o înțeleagă pe Shirin. O ascultă și îi este alături. Altruismul și blândețea îl caracterizează, iar prietenia dezvolatată cu adolescenta îl schimbă pe Ocean mai mult decât își poate da seama.

Nu este un roman voluminos, așa că mi-a fost ușor să îl termin, cu peisajele idilice ale Italiei la fereastra mașinii. Am adorat stilul de scriere al autoarei, care nu îngreunează cititorul, deși prezintă subiecte incomode. Societatea în care trăim nu este una prietenoasă întotdeauna. Când frica și incultura domnesc, cei diferiți ajung să fie răniți, uneori, iremediabil. Iar Mafi scrie cu măiestrie despre toate acestea.

Evelyn Urucu, Colegiul Național „Traian”, Drobeta Turnu Severin.