După ce Dumnezeu a făurit mantia cerului și o împodobise cu soare, lună și stele și pământul pe care îl populase cu verdeață și viețuitoare, creând o lume minunată, fără cusur, s-a gândit că trebuie să creeze și o ființă cu trup și suflet pentru a se bucura de frumusețile pe care le inovase doar prin puterea cuvântului Său. Astfel, ia naștere omul „din țărână”, care este dator să se bucure de frumusețile pământului, să trăiască și să mulțumească pentru cel mai prețios dar pe care îl primise: viața.
Dar, scurgerea clipelor îl făceau pe om să se întristeze tot mai tare, chiar dacă își ducea viața într-un paradis. Atunci, Dumnezeu spuse: „Omul nu poate să trăiască singur!” și o făurește pe Eva, din coasta lui Adam.
Într-adevăr, omul nu poate să trăiască singur, însă protagonistul romanului „O viață de om”, Andreas Egger mi-a dovedit contrariul. Dacă pentru noi, viața este un motiv de a zâmbi, pentru el a fost doar un abis pierdut în singurătate și suferință.
Viața este o aventură văzută prin ochii oamenilor simpli. Romanul ne prezintă o experiență de viață tulburătoare, care a reușit să îmi deschidă ochii spre adevăratul trai, adevăratul sens al vieții. Autorul Robert Seethaler, reușește să contureze în doar 164 de pagini, povestea impresionantă și sensibilă a lui Egger, care trebuie să facă față tuturor încercărilor căzute în viața sa, asemenea unor stropi mari și reci ai unei ploi târzii de toamnă.
Întreaga narațiune pendulează între existență și moarte, fericire și tristețe, prezent și amintire. Încă din primul capitol al romanului, protagonistul va cunoaște involuntar moartea, prin pierderea singurului său așa-zis prieten, Hannes Coarne, urmate de alte experiențe tragice care vor marca întreaga viață a lui Andreas. Cât despre prezent și amintire.. Egger își amintește cu precizie toate detaliile despre trecutul său, autorul romanului surprinzând prăpastia singurătății în care acesta este condamnat să sară, încă de la o vârstă fragedă. Când ajunge în valea în care își va petrece întreaga viață, Andreas era orfan de 4 ani. Micuțul nu avea o copilărie lipsită de griji, întrucât nu era deloc agreat de familia lui adoptivă, aceasta supunându-l la munci grele pentru întreținerea fermei. Își amintește, cât de cumplite erau serile în care tatăl său adoptiv îl lovea cu nuiaua de alun. Își aducea aminte și de bătrâna mamă a nevestei fermierului care îl privea blând și mângâietor, rostind: „Dumnezeu să te aibă în pază!”. Crescând, Andreas, ajunge să cunoască tainele iubirii, îndrăgostindu-se de Marie, încă din ziua în care aceasta, din întâmplare, îi atinsese mâna cu cuta cămășii, la birtul „La capra de aur”. Momentele petrecute cu Marie, în culmile munților, în cele mai liniștite văi, îl fac pe Egger să trăiască pentru prima dată sentimentul de fericire. Din nefericire, această perioadă nu durase mult, întrucât tânăra soție a lui Egger murise, fiind victima unei avalanșe necruțătoare. Protagonistul își sacrifică mâinile săpând după ea în zăpada înghețată timp de o noapte, încurajându-se mereu cu speranța că nu pățise nimic. Astfel, am învățat că dragostea se naște din lucrurile simple și necesită sacrificiu. Mult sacrificiu! Din momentul în care rămase iarăși singur, Egger trăia numai în tristețe, gândindu-se mereu la Marie.
Timpul se scurse, iar lumea modernă îngropa în amintire peisajul străvechi. Alăturându-se unui grup de muncitori care construiau teleferice, Andreas are oportunitatea de a vedea lumea cu alți ochi. După realizarea telefericelor, zona fremăta de turiști dornici să schieze pe crestele înzăpezite ale munților. Însă, Egger le invidia fericirea.
La mult timp după ce personajul se reîntoarce din Primul Război Mondial unde trăiește momente cumplite, se gândește să se transforme în ghid montan pentru turiștii dornici de aventură. Această oportunitate îl duce spre alte maluri, întrucât reușește să o cunoască pe Anna Holler, noua învățătoare din oraș, cea cu care se pierdea în plimbări și vorbe îndulcite de prăjiturile pe care ea i le aducea. Prin urmare, într-o zi, cei doi urcă în teleferic și se lasă cuprinși de vraja panoramei feerice a peisajului de iarnă. Însă Egger îi era fidel numai Mariei.
În final, Andreas Egger, frământat de viață, se hotărăște să își părăsească meseria de ghid și să se reîntoarcă la locurile copilăriei, sfârșindu-și traiul, contemplând fulgii de nea abia căzuți pe pământ.
Romanul „O viață de om” de Robert Seethaler reprezintă, în concepția mea, un „teleferic pictat în cuvinte”, descriind viața unui adevărat erou care reușește să depășească singurătatea prin intermediul momentelor banale sau pline de însemnătate pe care le-a trăit.
Lavinia Sîrb, clasa a X-a C, Colegiul Național „George Coșbuc” Năsăud
Comentarii recente