Bălan,
20.04.2024
Stimată doamnă Collen Hoover,
Vreau să vă transmit cât de mult vă admir și cât de mult îmi plac cărțile dumneavoastră. Am citit cu bucurie aproape toate operele publicate și traduse în limba română, iar fiecare pagină a fost o călătorie minunată în lumea creativă și palpitantă a poveștilor. Personajele sunt vii și autentice, iar stilul artistic este absolut captivant. Tocmai am terminat de citit cartea ”Hopeless-Speranța pierdută” și pot spune că a fost cea mai captivantă carte pe care am citit-o vreodată. M-a făcut să simt toate emoțiile personajelor, chiar câte patru emoții diferite, dar deodată. Am terminat cartea în mai puțin de 24 de ore!
Prima carte pe care am citit-o, acum mai puțin de un an, a fost ”Heart Banes”. Povestea cărții m-a motivat să îmi achiziționez alte trei cărți! Mai târziu, am cumpărat alte trei cărți, până când am ajuns să le achiziționez pe toate, astfel încât acum mă mândresc cu întreaga colecție! Toate operele scrise de dumneavoastră sunt atât de captivante, încât, atunci când le citesc, pierd noțiunea timpului și mă contopesc cu magia cărții, cu întreaga carte! Printre cărțile mele preferate se află ”Hopeless”-O poveste de dragoste intensă, cu un trecut tulburător care m-a cucerit prin povestea emoționantă și personajele conturate puternic.
”Verity”-Povestea scriitoarei și toate secretele acelei case și trecutul descoperit m-au impresionat toate aceste întâmplări. ”Frânturi din el”- Povestea mamei disperate să își cunoască fiica mi s-a părut cea mai emoționantă carte, cu o poveste deosebită. Operele dumneavoastră mi-au stârnit interesul pentru lectură și vă sunt foarte recunoscătoare pentru acest lucru. Sunteți și veți rămâne întotdeauna autoarea mea preferată.
De aceea, vă recomand o carte scrisă de către autoarea Ioana Chicet-Macoveiciuc, anume ”O să te ţin în braţe cât vrei tu şi încă o secundă”, în care ea spune povestea adevărată a propriei familii fericite. Practic, prezintă ”experienţa personală a unei mame care ştie să zâmbească și să te facă să zâmbești, uneori, printre lacrimi”, după cum mărturisește.
Cu considerație,
Basarab Laura, Clasa a-X-a A
Liceul Tehnologic ”Liviu Rebreanu” Bălan
Comentarii recente