o-mare-de-lacrimi_1_fullsize.jpg

Ruta Sepetys, „O mare de lacrimi”, editura Epica, anul 2017, traducător: Gabriela Stoica.

„O mare de lacrimi” este, din punctul meu de vedere, cel mai emoționant roman al Rutei Sepetys. De fiecare dată când mă gândesc la el, simt cum mi se strânge inima. Ruta a reușit, încă o dată, să mă facă să plâng de emoție și de durere. Autoarea a creionat personaje ale căror defecte le fac să prindă viață printre paginile cărții. Acțiunea este alertă, dar cât se poate de tragică. Mai ales, este prezentat un fapt real, o pată neagră a istoriei.

Am auzit cu toții de „Titanic” și de drama din anul 1912. Ruta Sepetys ne duce, însă, în anul 1945, la finalul celui de-al Doilea Război Mondial, în timpul altei tragedii maritime, mai puțin cunoscute, dar care a luat 9000 de suflete. La 30 ianuarie 1945, vasul „Wilhelm Gustloff” ar fi trebuit să transporte refugiații din Prusia Răsăriteană (majoritatea lor era alcătuită din copii) în Germania. Dar nu a mai ajuns la destinație. A fost torpilat de trei ori (inițial, trebuia de patru, dar ultima torpilă a rămas, din fericire, blocată) de către un submarin rusesc. Au murit 5000 de copii cu vârste până în zece ani, pe lângă restul de 4000 de civili.

Pe fundalul acesta se întretaie viețile Joanei, Emiliei, lui Florian și lui Alfred, patru tineri care au trăit vremuri de coșmar. Joana este din Lituania și ascunde un secret sumbru. Emilia este o poloneză, care poartă în pântece un copil. Florian a pierdut totul și dorește doar răzbunare. Iar Alfred este prototipul arianului perfect, dar care e invizibil. Suntem purtați prin convoaiele de refugiați, prin teama de nedescris a oamenilor și prin nesiguranțele personajelor. Iar totul culminează cu torpilarea lui „Wilhelm Gustloff”.

Acest roman m-a făcut să simt o tristețe covârșitoare. Am râs si am plâns, deopotrivă. Ruta Sepetys m-a prins în poveste cu stilul ei de scriere și m-a determinat să termin cartea în câteva ore. Informațiile inedite, subiectele atinse, totul a însemnat o călătorie de neuitat.

Evelyn Urucu, Colegiul Național „Traian”, Drobeta Turnu Severin.