Cred că nu e nevoie de IC (=Inteligența Centrală) ca să explic de ce mi-a plăcut foarte mult această carte: este o aventură, de la un cap la celălalt.

Meg, o fată de 13 ani, care avea mari probleme la școală și care locuia cu mama și fratele ei Charles, se trezește, într-o noapte furtunoasă, cu o bătrână la ușă. Charles Wallace o cunoaște deja, iar mama îi permite să intre: este doamna Cine, care le vorbește copiilor despre teseract, a cincea dimensiune, pe care tatăl lor o cerceta, când a dispărut fără urmă. La ceva timp după vizita misterioasă, din care află că „teseractul există”, un nou prieten, Calvin, își face apariția în peisaj. Este un personaj esențial, ca în basme, pentru că, alături de el și de doamnele Care, Cine, Ce, Meg și Charles pleacă pe un drum plin de peripeții, care îi poartă în alte dimensiuni și lumi, spre a încerca să își salveze tatăl, captiv într-un oraș sincronizat. Copiii care învață să „tesereze” ajung într-un oraș în care toată lumea face aceleași lucruri, în același timp. Îngrozitor, nu-i așa? Mai ales pentru Charles care poate citi gânduri și Calvin, care poate intui stări. Imaginați-vă cum ați putea scăpa dintr-o lume în care Inteligența Centrală ar putea pune stăpânire pe mintea voastră și v-ar paraliza voința. Sau, mai bine, citiți cartea: în cele din urmă, familia Wallace are o lecție importantă de învățat, iar noi învățăm ceva noțiuni de fizică și câteva jocuri interesante de cuvinte din poveste.