”Nu știrile sunt cele care fac ziarul, ci ziarul e cel care face știrile”.

”Ziarele învață lumea cum trebuie să gândească… ”

 

Romanul lui Umberto Eco este un studiu despre manipularea prin mass-media. Numărul Zero este ediția care ar putea să iasă, scandalos, pe piață (nu pe piața ideilor, ci pe cea compromițătoare, infamantă!). Dar, dacă șantajul reușește, ediția aceasta se anulează de la sine. Nivelurile de interpretare sunt, în roman, mai multe, așa cum ne obișnuiese autorul din Numele trandafirului. Cheia detectivistă are rolul ei în dorința cititorului de a face, ca ziariștii din roman, propria investigație. Cele trei surse ale unei știri devin desuete, atunci când știrea însăși este inventată. Sau când opiniile devin fapte:

  • – Colonna, explică-le dumneata puțin prietenilor noștri felul în care se poate respecta, sau cum se poate arăta că respectăm, un principiu fundamental al publicisticii democratice: separarea faptelor de opinii. (…)
  • – Foarte simplu, spusesem eu. Uitați-vă la marile ziare anglo-saxone. Dacă relatează, știu și eu, despre un incendiu sau despre un accident de automobil, evident că nu pot să spună ce gândesc ei despre asta. Și atunci introduc în articol , între ghilimele, declarațiile unui martor, un om de pe stradă, un reprezentant al opiniei publice. Punând ghilimele, acele afirmații devin fapte… (…) Abilitatea constă în a pune între ghilimele mai întâi o opinie banală, apoi o altă opinie, mai elaborată, care seamănă în bună măsură cu opinia ziaristului.” (p. 57 – 58)