Nu spune asta! de Florin Irimia (Editura Polirom, Iași, 2023)
Eleva: Cozma Alice Alexandra, Colegiul Național „Garabet Ibrăileanu”, Iași, clasa a X-a, coordinator professor Cristina Chiprian
Nu spune asta! de Florin Irimia este o carte pe care am citit-o cu sentimentul că nu doar urmăresc niște povești, ci că mă plimb prin mintea cuiva, uneori ordonată, alteori un adevărat labirint. Protagonistul, Sebastian, este un scriitor și profesor care se plimbă prin orașe europene precum Graz, Berlin sau Lisabona, dar de fapt călătoriile lui cele mai intense sunt în interior.
Ce mi-a plăcut este felul în care realul și imaginarul se împletesc: un apartament vechi din Graz devine locul unor vise ciudate cu fantome, insecte care nu mor niciodată și conversații cu oameni care, în realitate, nu mai fac parte din viața lui. M-a prins ideea că poți fi bântuit nu doar de morți, ci și de cei vii, atunci când relațiile se sting.
Florin Irimia scrie simplu, dar cu multe detalii care fac scenele vii: mirosul unui prosop ud, frigul dintr-un apartament, lumina care cade peste acoperișuri portocalii. M-au atras și momentele în care Sebastian reflectează la istorie, cum arătau străzile din Graz în anii ’30, pline de steaguri naziste, și cum acea mulțime de atunci seamănă cu orice altă mulțime gata să se lase condusă orbește.
Un episod care m-a prins este cel din povestirea „Aging Studies”, când Sebastian se trezește singur într-un apartament din Graz, amintindu-și un coșmar în care insecta ce-l înțepa fără oprire devine o pedeapsă simbolică, iar oamenii apropiați se transformă în fantome. Ziua continuă cu detalii aparent banale: drumuri cu trenul, plimbări prin oraș, amintiri despre istoria locului, dar și o întâlnire neașteptată într-un autobuz cu o femeie care îi cere bani „pentru școala de șoferi”. Deși pare un moment simplu, Sebastian îl transformă într-o meditație despre generozitate, neîncredere și diferențele dintre oameni în România și în Austria.
Cartea nu e doar despre locuri frumoase sau despre trecut. E și despre frica de îmbătrânire, despre cum vezi lumea când îți dai seama că nu mai ai răbdarea și energia de altădată. Sebastian observă asta la tatăl său, dar și la el însuși, într-un fel ironic și melancolic.
Mi-a rămas în minte senzația de neliniște din unele povestiri: nu știi exact ce e adevărat și ce e visat, dar nu asta contează, ci cum te fac să te simți. Nu spune asta! m-a făcut să mă gândesc că poate fiecare dintre noi își construiește propriile povești ca să supraviețuiască.
E o carte care te face să vrei să recitești pasaje, pentru că după ce o închizi îți dai seama că în spatele unor descrieri aparent banale stau întrebări mari despre cine suntem și unde ne este locul.