„Mizerabilii”, Victor Hugo, editura „Adevarul Holding”, anul 2011, traducere de Nicolae Constantinescu.
După o îndelungată absență, în timpul căreia pot spune că am avut parte de experiențe diverse, de-a dreptul minunate, revin cu o altă recenzie. De această dată, „Mizerabilii” este romanul care m-a marcat și pe care aș dori să îl popularizez, mai ales în rândul tinerilor.
Deși are aproximativ 1500 de pagini, împărțite în trei volume, și arată destul de intimidant, pot spune că Victor Hugo este un maestru în arta scrisului: nu simți cum trec paginile, iar, la final, ai dori ca povestea să continue la nesfârșit. Prima dată, m-am întâlnit cu Victor Hugo la vârsta de zece ani, când citeam „Nôtre Dame de Paris”, care mi-a plăcut într-o anumită măsură. Presupun că descrierile lungi m-au făcut să iubesc mai puțin stilul de scriere și mai mult povestea din spatele cuvintelor, dar în „Mizerabilii” nimic nu ar fi fost la fel dacă Victor Hugo nu ar fi descris cu lux de amănunte contextul social, politic și economic al vremii.
Suntem transpuși în deceniile de după Revoluția Franceză, marcate de o secetă și de o foamete cruntă. Jean Valjean, protagonistul, este eliberat din închisoare, după ani petrecuți după gratii, din cauza faptului că furase o pâine pentru a-și hrăni nepoții și sora. Cu cartela galbenă în mână, semnul unui fost deținut, lui Valjean îi este imposibil să găsească un loc de muncă. După ce este găzduit în casa unui preot binevoitor, Valjean crede că nu mai există nicio speranță: trebuie să fure pentru existența lui. Dar preotul îi schimbă părerea și, de aici, totul continuă în mod organic: Jean Valjean devine o persoana nouă, chiar dacă nu are aceeași identitate.
Fantine este o fată săracă, extrem de frumoasă, cu un destin sumbru. Făcând sacrificii inimaginabile pentru fiica sa, Cosette, Fantine devine un simbol al tăriei și al spiritului de sacrificiu. Iar Cosette, deși nu o cunoaște, trăiește după același cod moral, sub îndrumarea lui Jean Valjean.
În același timp, Marius Pontmercy este un tânăr idealist, care dorește să se găsească pe sine în toată această tevatură politică din Parisul anului 1832. Luptând într-o revoluție doar de dragul prieteniei, Marius dorește, cu adevărat, doar să își găsească iubirea.
Finalul este unul simbolic, caracteristic lui Victor Hugo. Moartea nu ocolește nici măcar pe cei mai virtuoși oameni, iar iubirea și speranța sunt lucrurile care reprezintă o familie, nu doar legăturile de sânge. Iar, la sfârșit, nu contează dacă ești doar un mormânt nenumit, ci dacă cei din jur te vor iubi chiar si după moarte.
„Mizerabilii” este o carte sfâșietoare, amuzantă, romantică și luminoasă, toate în același timp. Este un roman ce trebuie citit, indiferent de vârstă, tocmai pentru că prezintă adevaruri general valabile, cuprinde cele mai bune exemple de caractere umane și, în final, realizăm ca ai nevoie doar de iubire pentru a avea o viață frumoasă.
Evelyn Marina Urucu, clasa a XI-a, Colegiul Național „Traian”, Drobeta Turnu Severin.
Comentarii recente