Poză copertă ,,Mitologie Nordică” .jpg

 

Încă de când eram mică mă pasionau legendele despre Zeii nordici cum sunt mărețul Odin, puternicul Thor și vicleanul Loki. Îmi plăcea să aud despre aventurile pe care le aveau și despre cum le găseau rezolvări și celor mai complicate probleme. Însă voiam să aflu mai multe despre toate aceste fantezii, așa că am descoperit această carte numită ,,Mitologie Nordică”. Să nu vă fie frică: chiar dacă titlul pare a anunța că volumul va conține texte nonliterare, aparențele sunt înșelătoare.

Una dintre povestioarele din această carte ne spune despre călătoria lui Odin, cel mai însemnat și mai vechi dintre zei, spre Fântâna lui Mimir, Fântâna Cunoașterii. Se zicea despre această fântână cu e magică și că dacă ai fi băut din apa sa, ai fi aflat răspunsurile la cele mai ascunse întrebări. Însă Fântâna cerea un preț pe toate aceste informații, așa că Odin și-a aruncat ochiul în fântână. Din această întâmplare am învățat că uneori trebuie să faci sacrificii pentru a căpăta cunoștințe și că trebuie să apreciez când pot primi cunoștințe fără nici un cost.

O altă povestioară mai amuzantă ne zice despre furtul ciocanului lui Thor, adică a fiului lui Odin, Zeul Fulgerelor. Acesta fusese furat de către un căpcăun care l-ar fi dat înapoi doar dacă Freya, Zeița Frumuseții, s-ar fi căsătorit cu el. Însă Freya a refuzat cu desăvârșire atunci când a aflat. Dar Thor a fost ingenios și viclean, astfel încât el s-a îmbrăcat în rochie de mireasă, și-a pus un voal peste față și a plecat la casa căpcăunului, prefăcându-se drept Freya. Astfel, Thor și-a recuperat ciocanul. Din această poveste am învățat că inteligența și ingeniozitatea sunt niște virtuți foarte importante.

Sunteți curioși și vreți să aflați mai multe despre peripețiile Zeilor? Citiți ,,Mitologie Nordică” și vă veți umple de noi cunoștințe.

 

Trempe Andrada, Școala Gimnazială ,,Oltea Doamna”, Oradea.