Mihnea Tudose (Șc. Gimn. IOANID, București) – „Basmele românilor” (culese de P. Ispirescu)

Volumul de basme cules de Petre Ispirescu ne duce în lumea copiilor, a lui Făt-Frumos, unde totul se întâmplă uimitor. Expresia mea favorită din basme este „cu o falcă în cer și una în pământ”.

Dintre toate basmele, cel mai mult mi-a plăcut „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”, pentru că mi-a transmis mesajul că nu e bine să trăiești veșnic. Am îndrăgit calul lui Făt-Frumos, pentru că era înțelept.

Mai înțelept totuși decât stăpânul care nu voia nicicum să se nască (deși era tare așteptat de părinții săi și era un copil foarte dorit): a fost nevoie ca împăratul să îi promită că îi va da „tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”, lucru pe care, fix la 15 ani, copilul îi și cere (tatăl a găsit totuși o scuză pentru asta, dar, copilul, supărat fiind, s-a dus în grajd să aleagă un cal cu care să plece în căutarea lucrului promis de părinți. Niciun cal nu voia să îi fie armăsar, mai puțin unul care i-a dat tot felul de porunci și, după ce băiatul le-a îndeplinit, au plecat la drum).

A ajuns Făt-Frumos să găsească tocmai ce i-a promis tatăl lui, dar nu s-a putut abține să vâneze în Valea Plângerii, așa că i se face dor de părinți. Plecând spre regatul său, Făt-Frumos observă că totul e schimbat și nici nu apucă să facă multe, pentru că moare…

Un alt basm care mi-a plăcut mult a fost „Broasca țestoasă cea fermecată”, în care fiii, deja mari, ai unui împărat sunt trimiși să se ducă în lume să își găsească nevastă. Cel mare și cel mijlociu au rezolvat repede problema, doar că de fiul cel mic regele a trebuit să se tot roage până ce a plecat, în sfârșit, dar fără să se fi pregătit pentru drum. În loc să își caute logodnică, tânărul se tot juca în apa unui eleșteu cu un băț, în timp ce o broască țestoasă îl tot fixa cu privirea. În cea de-a treia zi, nici nu mai putu să plece de lângă malul apei, așa că flăcăul s-a întrebat dacă nu cumva ea oare era logodnica lui, ceea ce se și confirmă: broasca era o zână gingașă care a fost vrăjită și nu putea să își recapete înfățișarea decât pentru cel care o ghicea de sub blestem. Cu toate că a fost luat peste picior de tată și de frații, băiatul se căsători cu ea. Cu prilejul nunții se vede cât era de bogată și, de invidie, frații își pun nevestele să facă întocmai ce face zâna (și, bineînțeles, ele se fac de râs, umplându-și sânul rochiilor cu mâncare, în timp ce mâncarea vârâtă în sân de zână se transformă în buchet de flori). La sfârșit, dovedindu-se cel mai vrednic dintre fii, mezinul moștenește tronul tatălui său.