Cum ți-ar plăcea să ți se spună așa ceva: ,,E un hol lung pe care putem dansa după pofta inimii, fără ca nimeni să ne vadă. Te rog, vino!’’ ? Este fraza mea preferată din „Micuțele doamne”. Mi-a făcut plăcere să citesc cartea. M-a ținut în suspans, m-a șocat și m-a amuzat. Mă fascinează cum o singură carte îmi poate trezi atâtea emoții. Cel mai mult îmi place de Laurie ( domnul Laurence), vecinul fetelor care trăia într-o casa de vis împreună cu bunicul, după moartea părinților lui. Băiatul de vreo 15 sau 16 ani se dovedește a fi foarte deștept, ager, modest, înțelegător, amuzant și care se ține întotdeauna de cuvânt.
Povestea începe cu patru surori, sărace, care locuiau împreună cu mama lor (doamna March), în timp ce tatăl acestora era în război. Amy este mezina familiei și este foarte talentată în domeniul artelor plastice. Meg este cea mai mare, are 16 ani și este admirată pentru cât de drăguță este. Jo, scriitoarea familiei avea 15 ani, iar Beth, puțin mai mare ca Amy, având 13 ani, era o fată timidă, foarte pasionată de muzică. Doamna March este mama fetelor, o femeie darnică și îngăduitoare, care preferă iubirea adevarată și respectul decât banii sau faima.
Acum ca v-ați făcut o idee despre familie, să începem… Dar, stai! Am uitat să vă spun că pe doamna March o ajuta Hannah, un fel de jupâneasă, credincioasă, care ținea mult la această familie și avea grijă de fete cu tot dragul. Dragi cititori, acum că știți despre cine se vorbește o să începem povestea…
Toate fetele erau pasionate de citit și, de mici, obișnuiau să joace piese de teatru. Din cauza problemelor financiare țineau spectacolul în casă, iar recuzita era improvizată din hârtie sau pur și simplu din alte obiecte asemănătoare. Pentru actrițe era o plăcere să se costumeze. Luau în serios piesele de teatru și le asemănau cu viața de zi cu zi.
În Ajunul Crăciunului după ce toate fetele se sculară, mama le-a dat o veste tristă acestora. În apropriere locuia o familie săracă, într-o casă cu geamurile sparte; frigul pătrundea în oasele copiilor care se îngrămădeau sub singura lor pătură pentru a se încălzi. D-nei March i se făcu milă de doamna care-și creștea singură copiii și le intrebă pe fete dacă ar fi de acord să le ducă micul lor dejun copios. După scurt timp asta s-a întâmplat, iar mama le-a promis fetelor că la prânz se va revanșa. Așa a fost! Copilele găsiră frumos aranjate pe masă dulciuri: brioșe, tort, înghețată… Tot ce își doreau!
Între timp află de la mama că masa copioasă venea de la altcineva… era de la vecinul lor. Acesta era un bătrân ce părea mereu morocănos și rău, dar s-a dovedit a fi un om cu suflet bun. Aflând de gestul fetelor de la Hannah și fiind sfătuit de nepotul lui, domnul Laurence hotărăște să le facă fetelor acea surpriză placută.
La câtva timp după acest eveniment Meg si Jo au fost invitate de doamna Gardiner la o petrecere de Anul Nou. Cele două surori s-au îmbrăcat cu ce au avut mai frumos și și-au împrumutat accesorii una alteia. La petrecere, în timp ce Meg dansa, Jo stătea ascunsă după o perdea pentru ca nimeni să nu îi vadă rochia arsă. Deodată a observat ca nu era singură, langă ea era chiar vecinul Laurence. Fata și-a dat seama că a fost ideea lui – masa bogată primită în dar si i-a multumit. Domnul Laurence i-a zis să-i spună Laurie, iar fata l-a convins s-o strige Jo. Au învins timiditatea și Laurie a invitat-o să danseze, iar Jo și-a dat seama că băiatul era singur și avea nevoie de prieteni, așa că a început să îl viziteze foarte des, încât au devenit de nedespărțit.
Cu timpul, toate surorile au ajuns să facă des vizite la Laurie. Beth era foarte timidă, dar bătrânul a prins mare drag de ea, amintindu-i de o fată dragă lui. Aflase între timp că ei îi plăcea să cânte la pian, așa că o lasă să vină la el acasă pentru a cânta. Acesta cred că a fost cel mai plăcut moment din viața ei.
Mie cea mai surprinzătoare mi s-a părut Jo, care a avut dintotdeauna probleme cu autocontrolul. Tot timpul se enerva si spunea lucruri urâte, jignea, încât și-a atras o răzbunare urâtă din partea lui Amy care, după un scandal iscat, îi arde cartea cu basme la care tot scria Jo.
Următoarea zi după această teribilă faptă, Laurie s-a dus împreună cu Jo să patineze pe râul înghețat. Amy, vrând să-și ceară scuze pentru greșeala făcută, plecă după ei. Aici se întâmplă un lucru teribil… Jo o vede pe Amy îndreptându-se spre centrul râului și, deși știa de la Laurie cât de periculos este, alege să n-o atenționeze pe sora ei. Gheața se sparge și Amy cade în apele râului. Jo rămâne șocată, dar Laurie reușeste s-o salveze pe fată. În urma incidentului, Jo are mustrări de conștiință și realizează că are o problemă reală cu stăpânirea de sine. Ea poartă o discuție emoționantă cu mama sa și astfel hotărăște că trebuie să facă eforturi pentru a se schimba. E greu pentru aceste fete să fie niște „micuțe doamne”, așa cum se cerea pe vremuri de la ele. De pildă, Meg, invitată pentru o perioadă la petreceri pe la prietena ei bogată Annie, se face mereu de râs: stârnește mila cu o rochie sărăcăcioasă la primul bal și devine ridicolă împopoțonându-se cu toaletele prietenei ei, la următorul. A fost o perioadă foarte urâta din viața ei, compensată însă de prietenia și apoi de iubirea pe care i-o poartă domnul Brook, cu care se va căsători, în cel din urmă (dar după alte episoade cutremurătoare prin care trece familia, precum internarea domnului March și scarlatina lui Beth).
Jo își vede astfel date peste cap toate planurile ei de a o căsători pe Meg cu Laurie, așa că îi pârăște doamnei March tânăra pereche Meg-John Brook care se curta. Se pare că mama știa ce se întâmplă, deoarece domnul Brook le ceruse acordul de a o curta pe Meg încă de când era domnul March internat. Printr-o conversație foarte dramatică între Meg si domnul Brook, fata a recunoscut că îl iubește din toată inima. Margaret și domnul Brook au avut o mică ceremonie de căsătorie acasă. Totul se termină cu bine: domnul March este sănătos, acasă cu familia lui, Meg și-a găsit perechea, iar celelalte surori erau împăcate si fericite. Totu-i bine când se termină cu bine!
Comentarii recente