,,Micul Prinț” de Antoine de Saint-Exupéry, prezentată de Sîngeorzan Elena-Maria

,,Micul Prinț” de Antoine de Saint-Exupéry, operă publicată în Aprilie 1943, este o poveste duioasă despre singurătate, prietenie, dragoste și pierdere, sub forma unui (veșnic) tânăr prinț care vizitează cosmosul, ajungând pe Pământ.

Pentru mine, această carte va avea întotdeauna un loc special în suflet deoarece este prima pe care am citit-o (îi mulțumesc enorm tatălui meu pentru acest prim cadou introductiv în lumea literaturii) și îmi amintesc cu atâta certitudine ziua lecturii (căci narațiunea a fost atât de captivantă pentru o fetiță de șase ani determinată să cunoască și să înțeleagă -trăsătură ce nu a pierit- încât a terminat de aflat călătoria Micului Prinț într-o singură zi, dar până să o înțeleagă cu adevărat mai era -și este- o cale lungă). Am plâns. Nu înțelegeam de ce Micul Prinț a plecat și de ce A FOST NEVOIT să o facă.

De-a lungul celor nouă ani de parcurgere a unei mici și banale părți din complexitatea literaturii, am recitit ,,Micul Prinț” de peste zece ori. De fiecare dată îi ofeream alt sens (la început nu dădeam nicio semnificație pentru că eram mult prea inocentă în a face diferența) și povestea capătă întotdeauna altă valență.

De la asocierea puerilă a trandafirilor roșii din curtea bunicii cu floarea plăpândă de pe asteroidul B-612, la judecarea capriciilor acesteia, ca (momentan) să se ajungă la compătimirea acesteia în nevoia sa de a se proteja de iubire (de ea însăși, până la urmă)… acesta fiind doar un exemplu.

Povestea Micului Prinț, asemenea lui, nu crește niciodată. Nu va mai fi ,,completată” cu alte pagini. Noi creștem odată cu ea, iar Micul Prinț stă și ne privește, râzând din și cu ajutorul stelelor. Poate ar trebui să îi întoarcem privirea, din când în când…

Este o capodoperă ce trebuie citită pentru simplitatea aparentă de la început ce se și ne transformă, de-a lungul anilor, într-o dovadă vie a experiențelor și sentimentelor în continuă evoluție. Este istorisirea unui Mic Prinț ce spune atât de multe, dar prin cuvinte mici și simple, deci precum măsura lui eternă.

-Sîngeorzan Elena-Maria, clasa a 9-a A, Colegiul Național ,, Moise Nicoară” Arad