Aveam doisprezece ani când am citit fascinată pentru prima oară Micul Prinț de Antoine de Saint-Exupéry. Nu înțelesesem foarte multe pe atunci. Acum, după mai bine de trei ani, am găsit-o într-un colț al bibliotecii. Ceva îmi spunea că e vremea să îi acord o șansă pentru a o înțelege în profunzime. Nu regret decizia pe care am luat-o datorită faptului că această operă îți deschide apetitul pentru a ,,degusta” mai mult decât o carte care îți oferă răspunsuri. Autorul încearcă să surprindă diverse tipuri umane atribuindu-i fiecăruia un personaj ce guvernează câte o planetă pe care protagonistul, un prinț al unei lumi minuscule, care nu se teme de nimeni și de nimic, o vizitează. De asemenea, lectura acestei carți îți provoacă imaginația, te face să vezi dincolo de aparențe, încât ceea ce pare a fi o pălărie, după spusele adulților, reprezintă un șarpe boa ce a înghițit un elefant. Un alt aspect important se referă la îmblânzirea vulpii, latura sălbatică a omului ce cu ajuorul prieteniei poate fi stăpânită. Din păcate, oamenii nu mai au timp să cunoască nimic. Cumpără lucruri făcute de la negustori și cum nu există negustori de prieteni, oamenii nu mai au așa ceva. Citatul care cu siguranță m-a fermecat spune că ,,nu poți vedea bine decât cu inima. Esențialul este invizibil pentru ochi” sugerând faptul că ființa umană trebuie să apeleze și la partea emoțională, nu doar la cea rațională, deoarece de multe ori rațiunea trădează ceea ce simțim cu adevărat, uitând astfel să visăm, să născocim, să ne bucurăm de inocență.

Această poveste scrisă pe înțelesul celor mici nu se adresează doar copiilor, ci și oamenilor mari cu suflet tânăr, reprezentând una din cărțile de bază ale literaturii universale care fascinează cititorul, o carte fundamentală a literaturii. Alexandra Mita, elevă în clasa a IX-a la Colegiul Național Moise Nicoară din Arad