E un roman de aventură (marinari, vecini, prietenie, căutătoare de chestii, fidilipom și pidililei…)
Mi-a plăcut că această carte era mereu imprevizibilă, ca personajul principal. Mi se pare amuzant că Pippi își dădea seama când făcea o năzbâtie, chiar se supăra, dar, la scurt timp, făcea altă prostie.
Am îndrăgit-o pe Pippi pentru curajul său, pentru faptul că era foarte puternică (sufletește) și pentru sinceritatea sa.
Pippi, o fetiță ce trăise pe mare, se mută singură în Vila Villekulla, unde întâlnește doi copii, Tommy și Annika, devenind prieteni. Pippi, care era o căutătoare-de-chestii, se dovedește a fi foarte puternică atunci când se ia la harță cu alți cinci copii și „învinge”.
Într-o zi, polițiștii află că Pippi era orfană și încearcă să o ducă la o casă de copii, iar fetița se apucă să joace leapșa cu ei!
Trăind pe mare, Pippi nu a mers niciodată la școală, dar Tommy și Annika o conving că ar trebui să încerce măcar, gândindu-se că școala ar fi mai amuzantă cu această fetiță prin preajmă. Planul lor nu a funcționat, însă, astfel că Pippi decide că se va întoarce la școală altă dată.
Copiii mai au un plan: să o ducă pe fetiță la circ. Ajunsă acolo, ea crede că e nevoie să intervină în spectacol, dar ideea nu a fost la fel de bine privită și de angajații circului…
Fiind singură acasă și „lipsită de apărare”, hoții îi fac „o vizită” fetei, care… joacă scoțiana cu ei! La scurt timp după întâmplarea cu hoții, fata e invitată la o cafea de părinții vecinilor ei. Fetița se comportă „ca atare”: mănâncă tot tortul, sparge ceștile de ceai și mai face și alte năzbâtii.
După toate prostiile pe care le-a făcut în timpul vizitei, Pippi nu are o reputație prea bună în oraș, de aceea toți sunt uimiți când salvează viețile a doi copii.
De aniversarea ei, fata explorează podul „bântuit” și, în stilul caracteristic, mai găsește o sursă de năzbâtii: trei pistoale, cu care să se joace!