Romanul „Memoriile lui Hadrian” este considerat una dintre cele mai valoroase scrieri ale secolului XX, fiind totodată materializarea celor 25 de ani de muncă a autorei, în dorința sa de a redacta o lucrare cât mai aproape de perfecțiune.
Cartea este scrisă la persoana întâi, sub forma unei epistole către Marcus Aureliu, viitorul împărat al imperiului roman. Hadrian, la vârsta de 60 de ani, întrezărind marginile morții, se adresează tânărului moștenitor într-un discurs pe care împăratul promite să îl scrie fără a se ascunde, și astfel acesta să fie una din cele mai reale relatări cu privire la viața sa. Scrisoarea ia forma unei mărturisiri intime, dar și a unui text bogat în învățături și concluzii la care a ajuns bătrânul împărat de-a lungul vieții sale.
Hadrian rememorează tinerețea și anii de domnie, dar în mod special își amintește cu exactitate trăirile și sentimentele ce l-au încercat la diferitele evenimente prin care a trecut. Acestea par nealterate de trecerea timpului, împăratul păstrâdu-le forma inițială sub care s-au născut, respectându-și trecutul, chiar dacă nu totdeauna era mândru de el. Scrisoarea, atât de personală, dezvăluie complexul dar și sentimentalistul caracter al autorului. Este un om inedit care, deși nici pe aproape perfect, a încercat mereu să se autodisciplineze. A realizat că, înainte de a înțelege lumea din jur, omul trebuie să își înțeleagă sinele. Astfel el iese din tiparul omului obișnuit și devine supra-omul capabil să se desprindă de viață, ca și cum nu ar fi fost a lui.
Printre captivantele povestiri despre călătoriile din timpul carierei sale de om politic și împărat, Hadrian amintește cu multă tandrețe de oamenii care i-au fost aproape și pe care i-a prețuit de-alungul vieții. O importantă parte a “Memoriilor” este dedicată lui Antinous, un tânăr grec frumos la chip care i-a câștigat dragostea împăratului. În cinstea lui, Hadrian a cerut realizarea multor portrete și sculpturi precum și ridicarea orașului Antinoa. Antinous s-a sinucis la vârsta de 20 de ani, iar moartea subită a acestuia a însemnat pentru Hadrian derere și remușcare: ”Antinoa e construită acum pe pământul suferinței”, iar “din chipul acela frumos nu a rămas decât statueta de ceară pe care eu însumi am plămădit-o”. Zeul redevenise, în acele momente, om: „Totul se năruia; totul părea că se stinge. Zeus Olimpianul, Stăpânitorul Totului, Salvatorul Lumii se prăbuşiseră şi nu mai rămăsese decât un om cu părul sur, hohotind de plâns pe puntea unei corăbii”.
Deși este un roman istoric, nu are în centru evenimentele exterioare, cele consemnate de istorici, ci umanul, evenimentele interioare, cele cu adevărat importante în formarea unui om. Astfel, deși Hadrian a trait acum 2000 de ani, viața lui este de actualitate. În multitudinea de gânduri, de idei, de concluzii, cititorii se pot regăsi, căci natura umană, omul în esența sa, au rămas aceleași. De asemenea, de interes actual sunt și învățăturile transmise de împărat, dee la simpla psihologie din spatele somnului, la problematici sociale precum sclavia și menținerea păcii.
Pentru cei îngrijorați de veridicitatea istorică a romanului, specialiștii asigură cititorii că ”Memoriile lui Hadrian” se afla cât se poate de aproape de evenimentele și adevărurile istorice consemnate de către cercetători. În plus, cartea are la final “Note”, în care autoarea nu numai că enumeră sursele de documentare și explică felul în care a îmbinat realul cu ficțiunea, dar și procesul prin care cartea a trecut pentru a se prezenta în versiunea ei finală. Astfel, pe lângă lectura plăcută, cititorii au ocazia să vadă și munca din spatele scenei.
Miriam Avram, clasa a XI-a
Colegiul Național ”Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți
Comentarii recente