,,Noi toți ne-am născut din Mantaua lui Gogol” (F. M. Dostoievski
Într-un department mărunt al unui minister din Sankt Petersburg, la începutul secolului al XIX-lea, un funcționar modest, sensibil, dar harnic pe nume Akaki Akakievici Bașmacikin era ironizat de colegii săi pentru simplul motiv că era sărac și nu avea familie și casă, fiind nevoit să stea cu chirie într-o cămăruță modestă a unei proprietărese vârtnice și răutăcioase. Datoria de copist si-o făcea cu multă pricepere și dăruire, el fiind cel mai iscusit funcționar din întregul department, însă, oamenii superficiali din jurul său nu-l prețuiau deloc.
Cum cel mai mare dușman al omului sărac pe timpul iernii e gerul și cum personajul nostru avea o manta foarte veche ce se transformase din verzuie în brun-roșcată din cauza purtărilor repetate, decide să meargă la croitorul Petrovici să i-o repare, astfel încât frigul să-l prindă pregătit. Croitorul îl face să înțeleagă că haina e prea ponosită pentru a putea fi în continuare petecita, așa că îi spune că trebuie să facă rost de una nouă.
Dar cum? De unde bani pentru stofă, căptușeală și blană pentru guler?
Face eforturi monumentale pentru a strange ruble: renunță la masa de seară, pășește mai cu grijă să nu fie nevoit să ducă pantofii la reparat, nu mai aprinde seara lumânarea pentru a nu fi nevoit să cumpere altele, pentru a păstra în bună stare hainele puține pe care le avea, purta peste ele un halat vechi. Pe lângă aceste economii, în apropierea sărbătorilor cei din departamentul său au luat o primă, astfel încât, punând ban lângă ban, a reușit să achiziționeze materiale pentru a putea să-i croiască și coase Petrovici o tunică nou.
Cea mai fericită zi din viața lui Akaki Akakievici a fost aceea în care croitorul i-a adus mantaua cea proaspăt cusută și învelită într-un material protector…
Pentru prima data în viața lui a simțit că e privit altfel de colegii săi care, de această data, nu l-au mai primit cu ironii și nu l-au mai tratat inuman. La insistențele unui coleg, personajul nostru a acceptat invitația de a pleca la o petrecere seara alături de ei. N-ar fi vrut să meragă deoarece el nu participase la nicio petrecere în viața lui nefericită și plină de privațiuni, mai mult, nu vizitase niciodata centrul orașului în care se și temea să mearga. La insistențele lor, a acceptat propunerea și s-a bucurat nespus de priveliștea minunată a vitrinelor luminate ale magazinelor pe lângă care a trecut. La petrecere n-a stat mult, întrucât nu s-a simțit în largul său, așa că a decis că e mai bine să plece. Pe drumul de întoarcere, niște indivizi cu mustăți l-au deposedat de prețioasa lui manta, bătându-l și lăsandu-l în frig…
Oare cui a cerut personajul nostru ajutor?
Cum s-a sfârșit povestea acestui funcționar mărunt vă las pe voi să descoperiti, dragi cititori…
prof. Flori Cretiu
Comentarii recente