Lupul de stepă, poate cea mai cunoscută carte scrisă de Hermann Hesse, este în esență călătoria spirituală a unui om spre cunoaștere de sine și lupta permanentă între viciu și vindecare, răzvrătire și acceptare.
Protagonistul romanului este Harry Haller, un bărbat de 47 de ani ce trăiește o viață monotonă și tristă simțindu-se mai degrabă mort decât viu. Un intelectual convins, Harry s-a retras din sfera publică fiind oripilat de cultura modernă europeană ce se năștea în acel secol. Și-a pierdut familia, locul de muncă și casa, fiind transformat într-un lup de stepă, izolat, singur și fără un scop exceptând dorința sa nestăpânită de a se sinucide. Astfel trăiește pentru a vâna taverne pe timp de noapte și pentru a-și analiza existența pe timp de zi. Dualitatea îl caracterizează, „lupul de stepă” care dorește izolare și răzvrătire și omul, intelectualul ce caută cultura, societatea și iubirea. Cu toate că dorește să se sinucidă, Harry Haller este legat cu încăpățânare de existența sa mizeră pe care uneori o urăște, iar alteori o adoră.
În anii 60, Hermann Hesse a declarat că ”Lupul de stepă„ a fost cea mai neînțeleasă operă a sa. El a simțit că majoritatea cititorilor săi s-au identificat cu rebeliunea și disperarea lui Harry, dar au ignorat călătoria sa din punctul în care o întâlnește pe frumoasa Hermine, până la finalul cărții. Hermine îi deschide ochii lui Harry, arătându-i că viața nu este așa serioasă cum o considera el și că o mentalitate alb-negru nu îi va fi de folos. Harry învață astfel treptat că are mult mai multe suflete decât și-ar fi putut închipui și că trebuie să le lase pe fiecare în parte să se dezvolte pentru a deveni Harry Haller în întregime, nescindat.
Nuvela devine bizară, chiar ireală din momentul în care Haller străbate Teatrul Magic. Experiența sa în acest loc este oarecum haotică și pare chiar patologică fiindcă nici personajul, nici cititorii nu pot spune cu exactitate ce este real, indus datorită drogurilor sau ce derivă din propria nebunie a lui Haller. Totuși aceasta este partea cea mai interesantă a cărții, partea cea mai intensă care va duce sau nu la o rezolvare a identității personajului.
Lupul de stepă este o carte despre sinucidere, dar și despre lupta dusă pentru a supraviețui. Trecând prin toată tortura și disperarea existenței, ajungem în final să realizăm că avem de fapt de a face cu un subiect nu atât de șocant, dar cu siguranță mult mai important: vindecarea.
În fine, este o carte ”NUMAI PENTRU NEBUNI”.
Todor Alexandra Camelia
Colegiul Național Elena Ghiba Birta Arad
Lupul de stepă, poate cea mai cunoscută carte scrisă de Hermann Hesse, este în esență călătoria spirituală a unui om spre cunoaștere de sine și lupta permanentă între viciu și vindecare, răzvrătire și acceptare.
Protagonistul romanului este Harry Haller, un bărbat de 47 de ani ce trăiește o viață monotonă și tristă simțindu-se mai degrabă mort decât viu. Un intelectual convins, Harry s-a retras din sfera publică fiind oripilat de cultura modernă europeană ce se năștea în acel secol. Și-a pierdut familia, locul de muncă și casa, fiind transformat într-un lup de stepă, izolat, singur și fără un scop exceptând dorința sa nestăpânită de a se sinucide. Astfel trăiește pentru a vâna taverne pe timp de noapte și pentru a-și analiza existența pe timp de zi. Dualitatea îl caracterizează, „lupul de stepă” care dorește izolare și răzvrătire și omul, intelectualul ce caută cultura, societatea și iubirea. Cu toate că dorește să se sinucidă, Harry Haller este legat cu încăpățânare de existența sa mizeră pe care uneori o urăște, iar alteori o adoră.
În anii 60, Hermann Hesse a declarat că ”Lupul de stepă„ a fost cea mai neînțeleasă operă a sa. El a simțit că majoritatea cititorilor săi s-au identificat cu rebeliunea și disperarea lui Harry, dar au ignorat călătoria sa din punctul în care o întâlnește pe frumoasa Hermine, până la finalul cărții. Hermine îi deschide ochii lui Harry, arătându-i că viața nu este așa serioasă cum o considera el și că o mentalitate alb-negru nu îi va fi de folos. Harry învață astfel treptat că are mult mai multe suflete decât și-ar fi putut închipui și că trebuie să le lase pe fiecare în parte să se dezvolte pentru a deveni Harry Haller în întregime, nescindat.
Nuvela devine bizară, chiar ireală din momentul în care Haller străbate Teatrul Magic. Experiența sa în acest loc este oarecum haotică și pare chiar patologică fiindcă nici personajul, nici cititorii nu pot spune cu exactitate ce este real, indus datorită drogurilor sau ce derivă din propria nebunie a lui Haller. Totuși aceasta este partea cea mai interesantă a cărții, partea cea mai intensă care va duce sau nu la o rezolvare a identității personajului.
Lupul de stepă este o carte despre sinucidere, dar și despre lupta dusă pentru a supraviețui. Trecând prin toată tortura și disperarea existenței, ajungem în final să realizăm că avem de fapt de a face cu un subiect nu atât de șocant, dar cu siguranță mult mai important: vindecarea.
În fine, este o carte ”NUMAI PENTRU NEBUNI”.
Todor Alexandra Camelia
Colegiul Național Elena Ghiba Birta Arad
Comentarii recente