Cred că este vorba despre o epopee populară. Cartea e plină de amuzament, de isprăvi, de aventuri. Mi s-a părut amuzant și limbajul, drept dovadă vreo două întorsături de frază pe care le rețin: „Tii, strigoiul!”; ”Ia priviți!”.
Mi-a plăcu mult, mult faptul că, deși textul a fost scurt, a fost foarte amuzant și adesea m-a făcut să râd cu lacrimi.
Începutul e ca în toate poveștile: a fost odată ca niciodată un moșneag, care avea trei fii. Cei doi mari erau de treabă, chiar deștepți.
Și aici apare întorsătura: cel mic numai belele făcea. Nu aveai ce vorbi cu el, frate!
Într-o zi, a trebuit să-și ia și el de lucru. S-a dus la preot și i-a cerut să îl ia în slujbă, măcar un an. Părintele, ce să mai zică?! Evident, da. Și ce a făcut Păcală pe-acolo nu vreți să știți! A mai și plecat în altă parte, în treburile lui și l-a lăsat pe preot ca vai de el.
După așa faimă, evident că doar în lumea largă și-ar mai fi găsit cine să îl ia pe lângă casă. A întâlnit mulți, mulți oameni, pentru că mereu firea lui ieșea la suprafață și făcea numai prostii. Asta până când s-a hotărât și el să se facă gospodar cum trebuie, pentru că, din acel moment, a făcut lucrurile exact cum trebuia, așa că, până la urmă, a scos-o și Păcală al nostru cumva la capăt.
Comentarii recente