,, La țigănci”, de Mircea Eliade
Brîndușoiu Ionuț, cls.a IX-a B
,,La țigănci ” de Mircea Eliade este o nuvelă scrisă în 1959 la Paris și publicată în 1963 în volumul intitulat ,,Nuvele”.
Lectura este impresionantă prin subiect, personaje, prin elementele neobișnuite care te ,,plimbă” din spațiul real în cel ireal.
Personajul principal, un profesor de pian modest, pe nume Gavrilescu, trăiește adesea sentimentul neîmplinirii sau, că în viață i-ar lipsi ceva. Acesta este și motivul pentru care are halucinații pe fundalul unei călduri insuportabile dintr-o zi de vară ireală, în care se plimbă cu un tramvai, o călătorie prin care trece dintr-un spațiu în altul: ,, În tramvai căldură era încinsă, înabușitoare….
– E cald, într-adevăr, spuse el. Dar când este omul cult, le suportă mai ușor pe toate…”
În atmosfera halucinantă dată de căldură ( cuvânt simbol), profesorul Gavrilescu zărește pe fereastra tramvaiului grădina țigăncilor, simțind instantaneu o curiozitate inexplicabilă pentru ceea ce atrăgea atâtea comentarii critice din partea călătorilor din tramvai.
(Nu știu dacă v-ați gândit, dar în ciuda căldurii, vocile călătorilor pot fi voci ale propriei conștiințe, care îl avertizează pe profesor asupra eventualelor pericole pentru cei care vor să cunoască mai mult).
Profesorul Gavrilescu își amintește că a uitat câteva partituri în casa unei eleve și intenționează să coboare din tramvai pentru a se întoarce și a le recupera, constituind de fapt un pretext pentru a cerceta ceea ce-i încolțise în minte. Nimic nu e întâmplător: coboară chiar în apropierea grădinii țigăncilor, tramvaiul pleacă, iar el rostește trei cuvinte ca un verdict: ,,E prea târziu!”(textul poate sugera că e târziu pentru un om care voia să ajungă un mare artist și e doar un profesor de pian, adică are visuri neîmplinite)
Decide să-și urmeze instinctul și pătruns în universul care îl atrage, este invitat de o bătrână căreia îi plătește 300 de lei, să ghicească dintre trei femei, o nemțoaică, o evreica și o țigancă, pe cea din urmă. Greșește însă de fiecare dată, având sentimentul a numeroase ,,obstacole” care îl distrag de la sarcina dată. Atmosfera, prezența femeilor, îl determină pe profesorul de pian să-și amintească propria poveste de dragoste, cu frumoasă Hildegard, adevărata sa iubire din tinerețe.
După ce-și revine din amorțeala simțită în casa țigăncilor, își dorește să se reîntoarcă la eleva sa pentru recuperarea partiturilor. Lucrurile nu mai sunt însă că altădată. Ca într-un basm, descoperă schimbări care îl derutează: eleva se măritase, banii se schimbaseră, soția lui plecase în Germania. Află că petrecuse nu trei ore în casa țigăncilor, ci doisprezece ani.
Confuz, hotărăște să se reîntoarcă de unde plecase. De data aceasta, baba îi oferă ca fată pe Hildegard, pe iubita lui din tinerețe.
Finalul este neașteptat și te pune să-ți adresezi numeroase întrebări: ce se întâmplase și ce se întâmplă în final cu profesorul?, Ce fel de spațiu este casa țigăncilor, căci anumite etape din întâmplare te fac să găsești un parcurs ca al basmului, cu cifre, alegerea fetei, călătoria?, Care este mesajul final al nuvelei?
De ce aș recomanda această carte?
Pentru că a fost o lectură diferită de tot ceea ce am citit până acum. M-am simțit atras de atmosferă, de imaginea unui București vechi. Mi-a plăcut ideea de a călători dintr-un spațiu într-altul, pe neașteptate.
As mai putea spune că este o lectură serioasă, care te atrage, te pune pe gânduri și îți creează și un sentiment straniu, care cumva te înfioară.
În concluzie, față de tot ce am citit până acum, această nuvelă a lui Mircea Eliade este unică.
Ionuț Brîndușoiu, cls.a IX-a B, Club IMAGO, Liceul Tehnologic Nr.2, Tg-Jiu
Comentarii recente