Romanul, care face parte din seria vestită a „detectivilor” Anei Rotea, are drept temă prietenia și aventura.
„Stai acolo și nu te mișca!” ar putea fi fraza memorabilă, pentru că, de fiecare dată când se rostește, ceva captivant, interesant e pe cale să se întâmple (și, de aceea, mie mi-a plăcut cartea).
Povestea ne duce, ca de obicei, pe urmele unui caz de rezolvat: pentru festivalul de Crăciun din parc, primarul, împreună (mai mult sau mai puțin!) cu domnul Parșivom, decide să organizeze o tombolă pe baza donațiilor de clopoței de Crăciun. Acela care dăruiește cei mai mulți va primi o mașină. Din păcate însă, clopoțeii tot dispar. Și, cel mai rău lucru, primarul nici măcar nu e anunțat, pe motiv că e plecat în vacanță, iar domnul Parșivom s-a autonumit primar până la întoarcerea celui adevărat.
Ajunși la locul faptei, detectivii așteptau cu nerăbdare venirea lui Parșivom. Deodată, dintr-o mașină neagră, au ieșit Parșivom și Geanina (consiliera primarului), ceea ce le dă de bănuit detectivilor care aveau doar cinci zile pentru soluționarea cazului și, de aceea, decid să se despartă și să investigheze separat pe Nelu, electricianul festivalului (împrietenindu-se cu el, Gesicafletcer află că nici nu era priceput, ci că șterpelise diploma tatălui său, pentru că aveau același nume), pe domnul Parșivom și pe domnul Pitulări. Bolumbo, la rândul său, o investighează pe Geanina, iar ceilalți se ocupă de Moș Crăciun și de dl.Parșivom. În cele din urmă, adevărul iese la iveală: Parșivom, în înțelegere cu Moșul era cel care șterpelea clopoțeii, sperând să obțină mașina.
La revenirea primarului din concediu, Parșivom este concediat, iar detectivii mai pot adăuga un caz rezolvat pe lista lor.
Comentarii recente