„Geniul este o lungă adolescenţă” după spusele Marthei Bibescu, ceea ce se potrivește cu perfecțiunea acestei cărți, dată fiind perioada tinerei scriitoare în aceste jurnale. Jurnalul începe cu data de marți, 12 decembrie 1932, în momentul când Jeni Acterian avea doar 16 ani și se termină 22 august 1947, când aceasta avea 31 de ani.
În urma lecturării acestei cărți pot emite faptul că jurnalul conține de fapt două părți, cea filosofică și partea epică, propriu-zisă. Jeni Acterian, cu toate că aceste jurnale le-a scris pentru ea însăși, are rețineri în exprimarea propriilor sentimente ceea ce, probabil, nu este în mod intenționat, și nici ea nu își dă seama ce simte cu adevărat, fiind în perioada adolescenței, când toate lucrurile sunt vechi și noi, în același timp, și sentimentele sunt la fel de complicate precum este însăși viața. Încă de la început scriitoarea uimește cu numărul impresionant de cărți pe care le citește și scurtele comentarii, uneori ironice, alteori cu simț de răspundere, dar întotdeauna istețe, la finalizarea fiecărei lecturi. Aceasta pune accent pe frica de moarte, spunând ”nu pot admite existenţa lui Dumnezeu dacă ea nu implică nemurirea mea. Asta mi-ar cere o dezinteresare de mine însămi, o umilinţă pe care n-o am. Mai corect spus: faptul că Dumnezeu există nu mă interesează decât dacă şi eu exist. Dacă eu voi muri, existenţa sau non-existenţa lui Dumnezeu devine un lucru complet indiferent şi neinteresant. Ce legătură mai pot avea eu cu orişice fel de realitate care ar mai putea fi dacă eu nu voi mai fi!” Această filosofie împotriva morții și a Lui Dumnezeu constituie o parte importantă a jurnalului. Jeni Acterian devine mult mai permisivă cu gândurile și sentimentele sale atunci când se îndrăgostește de bizantinologul Alexandru Eliad.
În partea epică propriu-zisă, care, de altfel, m-a încântat cel mai mult, întâlnim viața unei adolescente din anii 1940, trăim alături de ea experiențele acelei perioade, trăim toate vacanțele toate poznele pe care le face, fiorii examenelor, prieteniile și chiar întâlnim nume importante precum: Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Emil Cioran, Constantin Noica, Petre Țuțea, Marieta Sadova, Alice Botez, Alexandru Dragomir, Mihai Rădulescu, Cella Delavrancea, Emil Botta, Mihail Sebastian etc.. Trăim alături de Jeni Acterian stresul de dinainte de război, frica din timpul războiului cauzată de faptul că fratele său este soldat și, în sfârșit, liniștea și ușurința sufletească a sfârșitului celui de-Al Doilea Război Mondial.
Structura cărții este specială, aceasta cuprinzând un număr destul de mare de jurnale de la Caietul I la Caietul XXII plus șase caiete-carnet. Sunt notate cu exactitate zilele în care sunt scrise gândurile autoarei, pe coperțile fiecărui caiet fiind numărul caietului, cât și numărul de pagini, „Caietul II; Coperta 1: 12 decembrie 1932-1 august 1933, conține 43 (patruzeci și trei) de file.”
Jurnalul va fi publicat abia după 33 de ani de la moartea scriitoarei, în 1991, apărând ediția Princeps, publicată de însuși fratele ei, Arșavir Acterian.
Ciucă Andrea Carmen
Clasa a XI-a
C. N. „Mircea cel Bătrân’, Rm. Vâlcea
Coordonator, prof. dr. Geanina Oprea
Jeni Acterian, “Jurnalul unei fete greu de mulțumit”, editura Humanitas, București, 2010
Comentarii recente