În această carte este vorba despre Tiger Lily, o adolescentă cu un caracter puternic. Fata cu pana de corb în păr este o persoană destul de închisă în sine, în care stă o fiară sălbatică, dar care înfloreşte odată ce începe să socializeze şi să cunoască sentimentul de iubire. Mi-a placut mult acest personaj ,Tiger Lily, fiind mereu atât de diferită faţă de celălalt, nonconformist şi independentă.
Deşi în carte este descrisă ca şi cum nu ar avea deloc trăsături de fată, aceasta mie mi-a exprimat destul de multă feminitate , în momentul în care l-a cunoscut pe Peter Pan.
In scenă intră astfel un personaj curajos şi neînfricat , care încearcă mereu să se poarte ca un gentleman. Dacă în cartea clasică mi-l imaginam pe Pater Pen ca fiind un băieţel imatur, ei bine, aici am dat peste un adolescent de 16 ani , frumuşel care încearcă mereu să găsească cele mai bune solutii.
M-a fascinat şi povestea de dragoste care s-a înfiripat între Tiger Lily şi Peter Pan. Personajele, fiind atat de sigure pe ele, au reuşit să-şi lege sufletele într-un fel magic, reuşind cu stângăcie, să-şi exprime sentimentele.
Am rămas uimită de această carte deoarece autoarea a reuşit să descrie personajele perfect, iar povestea de viaţă a lui Tiger Lily este de neuitat O recomand cu drag!
Trufelea Alessia, clasa a V-a, Sc. Gimn. ,,C.Săvoiu’’ Tg Jiu
Comentarii recente