Lecții americane. Șase propuneri pentru viitorul mileniu cuprinde conferințele proiectate de Italo Calvino pentru a fi susținute la Harvard University în anul academic 1985-1986, în cadrul seriei Poetry Lectures, la care au participat de-a lungul vremii T.S. Eliot, Igor Stravinski, Jorge Luis Borges, Octavio Paz, Leonard Bernstein, Northrop Frye și mulți alții.
Căutând să definească valorile pe care literatura trebuie să și le asume în noul mileniu, Calvino realizează că trage concluziile asupra propriei sale poetici, căci punctele de pe lista sa – câte unul pentru fiecare conferință – sunt de fapt marile obsesii ale scriiturii.
Pentru că nu este locul aici a unei prezentări exhaustive, mă voi opri schematic pe câteva aspecte considerate de mine relevante, metoda aleasă fiind decupajul.
Cele 6 valori: 1. Lejeritatea;
- Rapiditatea;
- Exactitatea;
- Vizibilitatea;
- Multiplicitatea;
- A începe și a încheia.
- Lejeritatea este definită prin apelul la Perseu, cel care ucide Meduza pentru că nu o privește direct, ci vede doar imaginea ei reflectată în scut, înălțându-se totodată, căci are sandale înaripate. Și continuarea narativă contează – din sacrificarea Meduzei se naște Pegas, sau izvorul din care se adapă Muzele, sau coralii cu care se împodopesc nimfele, iar capul retezat devine armă în mâinile eroului. Scriitorul are de învățat această lecție: „În momentele în care regnul omenesc mi se pare a fi condamnat la greutate, cred că ar trebui să zbor precum Perseu, într-un alt spațiu. Nu vorbesc despre refugiul în vis ori în irațional. Vreau să spun că trebuie să îmi schimb abordarea, trebuie să privesc lumea cu o altă optică, o altă logică, alte metode de cunoaștere și verificare”.
Dar lejeritatea își presupune și contrariul ei: „Putem spune că două vocații opuse își discută peste veacuri teritoriul literaturii: una tinde să transforme limbajul într-un element fără greutate (…); cealaltă caută să comunice limbajului greutatea, masivitatea, concretețea lucrurilor, a corpurilor, a senzațiilor”.
Lejeritatea este: → „o ușurătate a limbajului, prin care semnificațiile sunt cuprinse într-un țesut verbal aproape fără masă”
→ „relatarea unui raționament sau unui proces psihologic în care acționează elemente subtile și imperceptibile, sau orice descriere care presupune un grad mare de abstractizare”
→ „o imagine figurativă a ușurinței”
- Rapiditatea își atinge sensul pin raportarea la o legendă a lui Carol cel Mare, în care cadența evenimentelor dă o frumusețe aparte scriiturii. Descrierile pot fi compactate în simpla numire a unui obiect, că el „se încarcă cu o putere specială, devine ca un fel de pol al unui câmp magnetic, un nod dintr-o rețea de raporturi invizibile”.
Vorbim deci un dozaj ideatic: „Nu vreau să spun prin asta că rapiditatea ar fi o valoare în sine: timpul narativ poate să fie și întârziat, sau ciclic, sau imobil. În orice caz, povestirea este o intervenție asupra duratei”. Căci „Este un secret de ritm, o captură a timpului”.
”Rapiditatea stilului și a gândirii înseamnă în primul rând agilitate, mobilitate, dezinvoltură; toate calități care se armonizează cu o scriitură dispusă la divagații, la salturi de la un subiect la altul, la pierderea firului de o sută de ori și la regăsirea lui după o sută de volute”.
- Exactitatea înseamnă a. „un plan al operei bine definit și bine calculat”, b. „evocarea de imagini vizuale limpezi, incisive, memorabile” și c. „un limbaj cât mai precis posibil”.
Atenția acordată limbajului este obligativitatea principală a scriitorului, căci „Literatura (…) este Pământul Făgăduinței în care limbajul devine ceea ce ar trebui să fie cu adevărat”.
„Uneori încerc să mă concentrez asupra poveștii pe care aș dori s-o scriu și-mi dau seama că de fapt mă interesează altceva, nu un lucru propriu-zis, ci tot ce rămâne în afara a ceea ce ar trebui să scriu; raportul dintre acel subiect anume și toate posibilele sale variante și alternative, toate evenimentele pe care timpul și spațiul le pot conține. Este o obsesie devoratoare, distrugătoare, atât de puternică, încât mă blochează. Ca să lupt cu ea, caut să mărginesc aria despre care trebuie să vorbesc, apoi s-o împart în zone și mai mici, apoi să le împart din nou și tot așa. Și atunci mă ia din nou amețeala, aceea a detaliului detaliului detaliului, sunt absorbit de amănuntul infinitezimal, de ceea ce e infinit de mic”.
- Vizibilitatea se referă la procesele imaginative: de la cuvânt la imaginea vizuală și invers, de la imaginea vizuală la cuvânt. Fără să avem vreun control asupra fanteziei, ea se manifestă în literatură prin inconștientul individual sau colectiv, timpul regăsit în senzații care compun timpul pierdut, epifanii sau concentrarea ființei într-un singur punct.
Interesul pentru această valoare este motivat astfel: „la originea oricărei povestiri de-ale mele se afla o imagine vizuală”.
Vizibilitatea este importantă pentru că omenirea riscă să nu-și mai poată imagina, atunci când închide ochii, pentru că suntem atacați cu foarte multe imagini.
- Multiplicitatea ține de imaginarea romanului contemporan drept o enciclopedie, iar exemplul pe care lucrează Calvino este cel al lui Gada.
- A începe și a încheia nu este a șasea „lecție americană”, pentru că Italo Calvino nu și-a terminat textul din cauza morții sale.
Acest capitol a fost conceput de editori, din vastul material de documentare pregătit de Calvino.
Să adăugăm că pentru fiecare valoare pe care Calvino o discută exemplele din marea literatură a lumii constituie o inepuizabilă sursă de exemplificări.
(prof. Ramona Jitaru, Colegiul Național „Vasile Alecsandri” Bacău)
Comentarii recente