Dragi elevi (membri și nemembri ai unor cercuri/cluburi/ateliere de lectură și scriere),
Dragi „consilieri de lectură” (profesori, învățători, bibliotecari, părinți),

Așa cum avem grijă zilnic să ne împrospătăm corpul prin odihnă, prin mișcare și prin folosirea apei și săpunului,
avem nevoie și de o împrospătare a minții, a simțurilor, a sufletului nostru.
Să ne trezim in fiecare dimineață capabili de a arunca o privire proaspătă asupra lumii, cu dispoziția unui nou început, cu o limpezire
a simțurilor și a gândurilor; într-un anume sens, să recăpătăm, să recuperăm candoarea copilăriei.”
Solomon Marcus, Zece nevoi umane de care educația ar trebui să țină seama
„Nu vom înceta să explorăm, iar la finalul întregii noastre explorări,
vom ajunge de unde am pornit și vom cunoaște locul pentru prima oară.” T.S. Eliot, Patru cvartete

După ce am încheiat seria anticipărilor noastre optimiste despre „Istoria unui posibil viitor”, ne-am întors în prezent. Ceea ce am trăit în ultimii ani ne-a dovedit că tehnologia ne ajută mult, dar nu ne rezolvă nici pe departe toate problemele. Am mai descoperit că nu putem despărți prezentul de viitor, dar nici de trecut. Și am mai aflat că trebuie să învățăm să facem față provocărilor lumii în care trăim, dar pentru aceasta trebuie mai întâi să învățăm să o cunoaștem. Ne-am întrebat unde și cum o putem face. Răspunsul unanim a fost: la școală, prin educație. Și astfel am început o nouă serie de lecturiade, dedicate școlii. Am deschis-o cu JOCUL „DE-A ȘCOALA” experimentând nu atât divertismentul sau jocurile care presupun competiția acerbă, ci jocul „care valorifică nevoia de libertate, curiozitatea de a înțelege cele percepute prin simțuri și prin observație directă, nevoia de și dreptul la greșeală și eșec, fără a fi pedepsite.” (Solomon Marcus, „Nevoia a șasea”). Și a fost bine, ceea ce ne-a convins că am descoperit o cale care poate fi continuată și aprofundată. Cum? Prin jocul „De-a observarea”, „De-a căutarea, „De-a explorarea”, „De-a documentarea” lumii în care trăim și, odată cu ea, „De-a descoperirea ” a noastră înșine. Putem să-i găsim jocului și alte nume, important este să învățăm să ne folosim simțurile și mintea proaspete, capabile să ne facă să descoperim lumea din jurul noastru dintr-o perspectivă nouă. De aici tema Lecturiadei 2023 ‒ NEVOIA DE ÎMPROSPĂTARE SAU CUM SĂ DEVII EXPLORATOR ÎN LUMEA ÎN CARE TRĂIEȘTI”.

Vă invităm să participați alături de noi la Lecturiada elevilor 2023, atât la 1. Concursul „Citește cu mine! Colecționarii de valori”, cât și la propunerile din secțiunile 2. (Digi)venimente: Mărțișoare/Cărțișoare, Zilele Poeziei, Ziua lecturii; 3. (Digi) scriere: „Căutătorii de povești”); 4. (Digi)portofolii:„ Cum să devii căutător în lumea în care trăiești”; precum și la 5. „Cititor de șapte stele” în care vom exersa că, reluată, o lectură liniară nu e niciodată la fel. Sunt secțiuni vechi, dar le vom aborda ca și cum acum le vom explora pentru întâia oară.

Partenerii noștri sunt cei care au avut încredere în noi și ne-au susținut încă de la început: Biblioteca Municipală Octavian Goga din Cluj, Editura ART. Lor li s-a alăturat recent: Asociația autorilor de cărți pentru copii „DeBasm”.

In Regulament (http://www.lecturiadaelevilor.anpro.ro/regulament/) găsiți prezentarea fiecărei secțiuni în parte, precum și condițiile de participare.

Urmăriți postările de pe site-ul lecturiadelor www.lecturiadaelevilor.anpro.ro și pe cele de pe grupul de Facebook al Lecturiadei: https://www.facebook.com/groups/1990804990946055

Veți găsi nu numai informații, ci și idei, sugestii și modele oferite cu generozitate de cei mai experimentați.

Exprimându-ne speranța că veți răspunde cât mai mulți invitației noastre, asteptăm comentariile si întrebările dvs. la Contact http://www.lecturiadaelevilor.anpro.ro/contact/ pe site-ul concursului.

Organizatorii
Asociaţia Profesorilor de Limba şi Literatura Română „Ioana Em. Petrescu” (ANPRO)
Programul „Cercuri de lectură”/„Consilierul de lectură”
Liceul Teoretic ELF, Cluj