Întâiul meu cuvânt de pionier- Adina Rosetti,
Editura Art, București, 2021
De la primele pagini, intrăm într-o lume a lipsurilor, a frigului și a fricii alături de Ada care-și dorește o cravată ca un zălog de legământ care ar putea s-o îndrepte pe drumul cel bun, pe calea dreaptă a Victoriei până la Casa Poporului unde toți ar putea trăi fericiți și ,poate, unde ar reuși să fie și ei văzuți.
Totuși, ceremonia obținerii cravatei a dus-o pe o străduță diferită, făcând-o să-și pună întrebări despre sistem, despre Lixandru Cristian, copil care a ajuns la direcțiune și, probabil, la băieții cu ochii albaștri (aceasta e presupunerea colegilor, abia șoptită în absența tovărășei cu unghii roșii și ca o reflecție a discuțiilor auzite în casele lor asupra cărora planează vinovăția și teama repercusiunii).
Orice drum te duce la un cuvânt pe care, inițial, nici nu l-ai întrevăzut. Până la urmă, străduța pe care s-a abătut Ada (încercând să-i ia apărarea colegului) a dus-o la Libertate. Totul ține de atitudine, dar, mai ales, de context.
Cu toate că timpul a trecut, la final, asupra textului încă plutește cravata de pionier.
Cartea îmbină percepția subiectivă asupra regimului totalitar în care glasul maturei se ascunde delicat în gândurile fetiței de 8 ani prin emiterea unor judecăți de valoare, de exemplu, despre calitatea materialului sau a lucrăturii cravatei. La final, există o anexă care face legătura cu realitatea timpului. Doar cunoscând adevărul acelor timpuri, nu riscăm să repetăm greșelile trecutului. Spor la lectură!
Mitu Amilin-Teodora, clasa a VII-a, Școala Gimnazială ”Grigore Hagiu”- Tg Bujor
Comentarii recente