Pot începe cu faptul că „Inimă de cerneală” este o carte superbă.

Aparent nu numai Mo și Maggie pot scoate personajele din cărți, ci și autoarea care ne arată niște personaje bine conturate și acțiuni bine descrise.

În afară de Mo și Maggie, protagoniștii noștri, mai apar și niște personaje ușor de îndrăgit: Elinor, mătușa lui Maggie, o bibliomană și o femeie directă si stăpânită pe sine, care din punctul meu de vedere aduce umor poveștii și Deget-de-Praf, cel căruia îi place să se joace cu focul și care deține un jder simpatic pe nume Gwin.

Ca în orice poveste, întâlnim și răufăcători, în cazul nostru Capricorn și mâna sa dreaptă Basta. Capricorn este cu siguranță un criminal cu inima neagră ca cerneala. Acesta adoră să se impună, dar mai ales iubește lumea noastră, căci are arme și libertate. Am apreciat faptul că autoarea a nuanțat mentalitatea acestuia, arătându-ne cu exactitate sufletul său negru, cruzimea sa.

De asemenea, mi-au plăcut și descrierile. Puteam să vad personajele și aspectul lor, cât și satul lui Capricorn, locul unde s-au desfășurat majoritatea acțiunilor.

Un alt aspect interesant constă în existența unor citatea din alte cărți poziționate la începutul capitolelor, care prezintă pe scurt tema capitolului respectiv.

Este o lectură ușoară și frumoasă, pe care o recomand, dar la un moment dat mi-am pierdut răbdarea și am început să sar peste anumite secvențe. Cauza? Acțiunea tinde uneori să se lungească inutil.