Cartea “În ape adânci” m-a surprins cu fiecare paragraf, idee şi detaliu. Este o carte pe care o recomand tuturor prietenilor, pentru că o consider printre prerferatele mele, datorită poveştii pline de secrete şi crime. Întâmplările sunt povestite într-un mod misterios ce te face să vrei să ştii cât mai multe şi să cunoşti istoria fiecărui personaj. Suspansul este prezent până la sfârşitul paginilor, ceea ce te încurajează să citeşti cât mai mult. Fiecare capitol te lasă să îţi imaginezi posibilităţile continuării, un lucru care m-a fascinat. Paula Hawkins povesteşte perspectiva mai multor personaje din Beckford, un oraş modest, ale cărui ape sinistre ascund moartea mai multor femei, unele presupuse vrăjitoare. Printre acestea se află Nel Abbott, în jurul căreia se învârt o serie de întâmplări şi întrebări. Jules, sora ei, e bântuită de gândul că Nel s-a sinucis din vina sa, aşa că merge în oraşul copilăriei pentru a afla adevărul. De aici încolo se petrec lucruri bizare, sunt aflate motive şi explicaţii. Finalul m-a lăsat cu gândul la poveste pentru mult timp, fiind unul neaşteptat şi surprinzător. Cartea mi-a ajuns în suflet şi m-a învăţat despre greutăţile vieţii, şi sper ca mai mulţi copii să îi descopere frumuseţea.
(Macor Maria-Diana, Clasa a VI-a, Colegiul Naţional “Vasile Alecsandri” Bacău)
Comentarii recente