„Ceea ce se vede pare «real» şi, implicit, pare adevărat”.
Manipularea prin imagine. Substituirea realității cu un surogat al său.Videocrația este văzută ca un domeniu în expansiune, prin tehnologie, și ca o primejdie, căci elimină democrația, folosindu-se de imagine ca instrument.
Se spune că o carte bună te trimite la alte cărți. Mă gândesc, de câte ori ajung la acest studiu despre social media, la Videologia lui Ion Manolescu și la 1984, celebrul roman al lui George Orwell. În fine, în carte apar idei clare, exprimate într-un limbaj accesibil. Citind, veți descoperi că ați gândit, la un moment dat, același lucru. Sau, dimpotrivă, că lucrurile nu stau deloc așa cum sunt prezentate. Cartea este o provocare intelectuală și îndeamnă ea însăși la ieșirea din pasivitate, din rutină, din stereotipie.
Ana Boariu Cartea lui Sartori este un bun exercițiu de reflecție atât pentru copii, cât și ( mai ales) pentru părinții lor. Se poate adăuga și ”Efectele televiziunii asupra minții umane” a lui Virgiliu Gheorghe ( Editura Evanghelismos), carte care a fost distribuită și în școli, prin inspectoratele școlare, prin 2005.Și o cireașă pe tort, ” Barbarii. Eseu despre mutație” a lui Alessandro Baricco ( Humanitas, 2009) Succes la lectură!
Interesant în acestă carte a lui Giovanni Sartori despre lectura imaginii, în fond, este felul în care se deconstruiește mitul mass-mediei, un zeu al lumii moderne. Intrumentele de manipulare sunt, cum altfel?!, rafinate:
”Şi este fals că televiziunea se limitează să reflecte schimbările în curs din cadrul societăţii şi culturii sale. Televiziunea reflectă schimbări pe care în mare măsură ea le promovează şi le inspiră”.
Homo videns atrage atenția asupra dereglării mecanismelor gândirii, prin crearea de false argumente, false evenimente, fake news. Soluțiile par să vină mereu din exterior, sunt colective și rezolvă problem iluzorii, ceea ce este de-a dreptul absurd. Ar fi nevoie de educație pentru mass-media, pentru social-media, pentru a reconstrui gândirea autentică, cea care este individuală, nu colectivă. Nimeni n-ar trebui să gândească în locul nostru:
„astăzi, mai mult ca oricând, oamenii au probleme, dar nu au soluţia acestora. Mulţi consideră că soluţia pentru problemele oamenilor trebuie cerută la politicieni, aşa cum soluţii pentru probleme de sănătate sunt cerute de la medici. În schimb, guvernarea sondajelor şi a referendumurilor şi demagogia directismului atribuie oamenilor problemele politicienilor şi rezolvarea lor. Şi în toate acestea televiziunea umflă problemele ori creează probleme ce nu există şi aproape anulează gândirea care ar trebui să le rezolve”.
”Problema e dacă Internetul va produce sau nu o cunoaştere culturală. În teorie, aşa ar trebui să se întâmple. Pentru că cine caută cunoaştere pe Internet o găseşte. Întrebarea este dacă Internetul va fi utilizat, şi de câţi, ca instrument de cunoaştere.” Asta este o problemă, în absența gândirii abstracte…
“Obstacolul de-a lungul acestui parcurs e că micuţul de trei-patru ani începe cu televizorul. Prin urmare, atunci când ajunge la Internet interesul lui cognitiv nu e sensibilizat în cheie abstractizantă. Şi cum fără capacitate de abstracţie nu se poate intra în „mundus intelligibilis”, e foarte probabil ca ştiinţa înmagazinată în reţele să rămână în cea mai mare măsură neutilizată.” Epoca în care trăim s-a dezvoltat cu o iuțime inimaginabilă, la care cei ce acum nouăzeci și trei de ani, care se bucurau de prima demonstraţie a unei transmisii de televiziune, realizată în 1926 sub semnătura lui John Logie Baird, nici macar nu ar fi avut curaj să se gândească. În societatea contemporană, televizorul poate lipsi. Nu pentru că informațiile transmise prin intermediul acestuia nu mai sunt importante pentru consumatorul de informație, ci pentru că poate fi ușor înlocuit cu tabletele sau cu telefoanele mobile ce oferă atât o gamă vastă de informații, imagini spectaculoase, de “ultra calitate” și mai ales portabilitate superioară. Copilul poate să se obișnuiască rapid cu un astfel de dispozitiv. Îl poate utiliza oriunde s-ar afla, nu numai acasă. Cei mici se uită la micile ecrane în parc, la restaurant, în timp ce părinții se bucură liniștiți de propria masă, la cumpărături, pentru a nu deranja ceilalți oameni din activitățile lor oricum suficient de grăbite și mecanizate. Dorința de a utiliza un telefon mobil apare mult mai repede. Pe telefon poți avea mai multe haine pentru păpuși, alegi ce film animat vrei să vezi, fără să depinzi de un program strict, sau alegi haine fără să îți însoțești părinții în magazinele atât de plictisitoare. Prin folosirea în acest fel a gadget-urilor, copii nu mai percep și nici nu mai înțeleg originalul, principalul scop al Internetului, acela de baza universala de date ce poate fi accesată de oriunde si oricând, obținând astfel informații utile în timp cât mai scurt timp posibil. Rolul de “instrument de cunoaştere” dispare treptat, din cauza superficialității cu care tinerii tratează sursa reala de informație. Astfel de tehnologii le sunt arătate inițial drept o distracție, ceva ce le poate capta și deturna atenția pentru cât mai mult timp posibil. Pentru că utilizarea Internetului devine precoce și accelerată, nivelul de analiza profunda rămâne aproape același, fără să se dezvolte direct proporțional cu volumul de informații accesibile și accesate. În loc să descopere progresiv, așa cum este firesc, informarea cu ajutorul Internetului este precoce, accelerată dar superficiala în comparație cu metodele tradiționale percepute ca dificile din cauza caracterului cronofag. Copilul utilizează astfel multitudinea de informații fără însă a le înțelege întotdeauna adevarata esență si, mai ales, fără a reuși să-și dezvolte latura creativa a propriei personalități.
Lumea lui cognitivă, cea care ține de procesul de cunoaștere profundă și empatică, se bazează în cazul folosirii extensive a web-ului pe pojghița destul de fragilă de informație extrem de abundentă și foarte puțin structurată.
Utilizarea motorului de căutare este, fără îndoială, metoda cea mai rapidă de a obține o mare cantitate de informație, dar fără posibilitatea reală de analiză dezvoltată prin metodele tradiționale, această informație riscă să rămână sterilă, fără conținut de natură culturală.