Mă numesc Luca Stoica, sunt elev în clasa a VI-a la Liceul Teoretic „Gelu Voievod” din Gilău și vă mărturisesc că am avut de ales dintre multe cărți frumoase și interesante, iar eu sper să fi luat decizia cea bună. Am decis să prezint o carte plină de aventură și magie: „Harry Potter și camera secretelor”, al doilea volum din seria „Harry Potter”. După cum am scris mai sus, este o carte foarte interesantă și plină de mister la tot pasul, iar când m-am apucat de serie, nu mi-a venit să cred ce repede am terminat-o.
Harry Potter are o vară plină: petrece o aniversare groaznică, primește avertizări sinistre de la un elf de casă pe nume Dobby și fuge de la familia Dursley cu mașina zburătoare a prietenului său, Ron. La Hogwarts începe un nou an școlar, iar Harry aude niște șoapte ciudate pe coridoare goale. Apoi au loc mai multe atacuri misterioase, previziunile lui Dobby par să se adeverească.
În acest volum, Harry Potter a trecut prin multe aventuri și și-a arătat curajul și devotamentul față de Ron Weasley, Hermione Granger și mulți alți prieteni, care nu îi erau alături întotdeauna.
Dacă eram eu în locul lui Harry Potter, nu cred că salvam Hogwarts nici măcar de Quirrell, care era sub stăpânirea lui Voldemort, moștenitor al lui Slytherin Salazar. De aceea, Harry Potter este un adevărat erou care și-ar da viața ca ceilalți să poată trăi în siguranță.
Despre profesorul Snape nu am o părere prea bună, de fiecare dată când Harry era nevoit să încalce regulile puse de Dumbledore, fiind în stare de urgență, găsea mereu o cale prin care Harry Potter să fie exmatriculat sau pedepsit. În schimb, ceilalți profesorii sunt drăguți cu Harry, măcar că Lockhart voia să îi ștreagă amitirile cu adevărul despre el.
Aș recomnda această carte, deoarece este plină de mister, magie și animale fantastice. Dacă te apuci de întreaga serie, nici nu știi când ai citit-o. Cărțile „Harry Potter” nu sunt trecătoare ca alte lucruri, ele stau și așteaptă să te facă mai vesel, dacă ești trist.
Comentarii recente