Haiku siberian.jpg

Pentru că formula romanului grafic atrage prin asocierea atractivă dintre imagine și cuvânt, Haiku siberian, de Jurga Vilé și Lina Itagaki poate fi o modalitate facilă de acces a celor mici la istorii personale și, implicit, la perioade și experiențe care nu trebuie uitate.  Algis Mieli, un băiețel de 13 ani, povestește despre un moment zbuciumat, când Germania a invadat Polonia și Lituania a fost ocupată de Uniunea Sovietică. Cei considerați dușmani ai poporului sovietic erau urcați în vagoane de vite și trimiși în Siberia. Aceeași soartă au Algis și familia sa. Viața băiatului se transformă brusc: se desparte de sat, de albine, de tatăl său, iar simpaticul gânsac Martino este ucis de un soldat.

Povestea nu ascunde nimic din cruzimea și asprimea experienței trăite de Algis, care se va întoarce cu „trenul orfanilor” alături de unii dintre cei cu care a plecat. El descrie lipsurile, cruzimea gratuită a soldaților sau colegilor ruși, suferințele, morțile, disperarea. Dar, în același timp, povestește despre dorința copiilor și a unor adulți de a descoperi poezia și bucuria, pe cât posibil, în viața de zi cu zi: să cânte împreună într-un cor, să trimită haiku-uri prizonierilor japonezi din tabăra vecină, să facă origami, să împletească șaluri. Dincolo de toate acestea, el păstrează memoria dragă a țării tale: merele sunt cheia memoriei, acele mere pe care tatăl lui i le dă într-o găleată („În Siberia nu cresc mere”), care atunci când sunt uscate devin alimente prețioase. Semințele sunt plantate în aceeași găleată și încolțesc ca speranța de a se întoarce. Și acea privire, a tatălui său: „El ne învață să fim atenți, să luăm aminte la micile minuni din viața de zi cu zi”, spune băiatul, care observă tot ce se întâmplă cu același spirit de observație.

Amintindu-și această perioadă din viața tatălui ei, Jurga Vilé oferă cititorilor o fereastră dintr-o pagină de istorie pe care cei mai mulți nu o cunosc.

Tutunaru Daniela,  C.N.”Traian”, Clubul MIRADONIZ