„Gorila”, Liviu Rebreanu, editura „Liviu Rebreanu”, anul 2018.
Liviu Rebreanu este, fără doar și poate, autorul meu preferat, urmat îndeaproape de Camil Petrescu, Marin Preda și Marcel Proust. Însă, Rebreanu mă face, de fiecare dată, să simt atât de multe trăiri citind cărțile lui, încât nu am mai ținut cont de criticile romanului „Gorila” și l-am început cu mari speranțe. Și nu m-a dezamăgit în niciun fel.
Consider că „Gorila” este un roman neînțeles. Posibil să fie de vină și contextul politic în timpul căruia a apărut, sfârșitul anilor 1930 fiind oricum, doar liniștit nu. Însă, pentru mine, acest roman a însemnat o nouă întâlnire cu stilul necruțător al lui Liviu Rebreanu. Dureros de obiectiv, pasivitatea autorului privind întâmplările relatate poate fi încurcată cu o simpatizare a grupărilor politice din acea vreme. Sau, chiar invers, cu o dezaprobare totală. Poate chiar acest lucru a fost intenționat de Liviu Rebreanu, să creeze un roman ce poate să fie citit de un legionar, de un liberal și de un comunist și fiecare să înțeleagă ce dorește.
Ni se prezintă viața lui Toma Pahonțu, un ziarist și politician din mijlocul perioadei interbelice. Luptând din răsputeri pentru libertatea benefică lui, Pahonțu ajunge să se îndepărteze, încet-încet, de oamenii dragi. Dar momentul decisiv îl reprezintă întâlnirea cu Cristiana Belcineanu, pentru care Pahonțu ajunge să nutrească sentimente puternice. Ea fiind soția unui adversar politic, recunoaștem aici tiparul iubirii imposibile pe care este clădit romanul „Adam si Eva”. Dar în „Gorila” nu se redă doar o poveste de dragoste sfâșietoare, ci și adevarata viață politică interbelică. Cu guverne trecătoare și o stabilitate îndoielnică, cadrul nu poate fi considerat unul perfect. Însă, prezintă realitatea într-un mod cât se poate de verosimil.
Personajele construite de Rebreanu, pentru mine, sunt niște oameni în carne și oase. Deciziile și defectele sau calitățile pe care și le însușesc le fac atât de vii și de adevărate, încât este greu să crezi că nu a existat un Toma Pahonțu în realitate. Titu Herdelea, prezent și în acest roman, cunoscut anterior în „Ion” și „Răscoala”, rămâne la fel de dinamic și de pasionat de ceea ce iubește, chiar dacă viața bucureșteană și-a pus amprenta asupra sa.
Închei printr-un îndemn: citiți „Gorila”! Nu o să regretați. Nu este un roman cunoscut, dar merită citit, dacă nu pentru a întâlni personaje pe care poți doar să le iubești și să le urăști, în aceeași timp, măcar pentru o mai bună înțelegere a situației politice. Spre final ajungem la concluzia că „gorila” nu este doar viața politică, ci fiecare dintre personaje. Practic, fiecare dintre noi ascunde în sine o gorilă, care iese la iveală în cele mai nepotrivite momente.
Evelyn Urucu, Colegiul Național „Traian”, Clubul „Miradoniz”, Drobeta Turnu Severin.
Comentarii recente