„Fructele mâniei”, John Steinbeck, editura „Adevarul”, anul 2011, traducere de Dumitru Mazilu.
M-am reîntâlnit cu John Steinbeck la exact patru ani după ce am citit „Șoareci și oameni”, o adevărată capodoperă literară. Însă, de această dată, am descoperit „Fructele mâniei”, un roman dureros de adevărat, despre un subiect prea puțin mediatizat: urmările crizei economice a anilor 1920, suprapuse cu dezastrul ecologic ce a afectat toată preeria americană.
Protagoniștii sunt o familie din Oklahoma, care dorește un trai mai bun și, astfel, decide să plece spre „țara făgăduinței”: California, singurul stat american care nu fusese afectat de furia naturii. Familia Joad pornește la drum, dar acest grup atipic (un fost deținut, un preot scos din funcție, doi îndrăgostiți, părinți dornici de îmbogățire, bunici sceptici și tineri aventurieri) se împuținează văzând cu ochii. La finalul călătoriei apare întrebarea: „Noi ce facem acum?” la care nu poate să răspundă nimeni.
Steinbeck ne poartă prin taberele de muncitori, pe plantații de bumbac și de piersici, prin secetă și prin furtună. Facem cunoștință cu corupția din clasa politică americană si cu cruzimea poliției californiene. Cu stilul său brutal, caracteristic, Steinbeck nu menajează cititorii și prezintă realitatea așa cum este ea, fără a îndulci adevărul.
Cred că tocmai de aceea „Fructele mâniei” mi-a plăcut atât de mult. Lăsând la o parte povestea tragică a familiei Joad, romanul este o lecție de istorie, prea puțin cunoscută, mai ales, de americani. Cunoașteam în mare parte modul cum Statele Unite ale Americii au fost lovite de Marea Criză, dar „Fructele mâniei” nu este un tratat de istorie, ci prezintă, inclusiv, disperarea, foamea, durerea și deznădejdea oamenilor. Deși Steinbeck lasă un final deschis, putem realiza că aceste „fructe ale mâniei”, menționate de nenumărate ori în roman, devin cruciale în viitoarea societate americană.
Pot doar să îndemn pe oricine să citească această carte. În final, „Fructele mâniei” nu dezamăgește cititorul în niciun fel, iar Steinbeck continuă să scrie pentru suflete într-un mod lejer, ironic, dar plin de durere.
Evelyn Marina Urucu, clasa a XI-a, Colegiul Național „Traian”, Drobeta-Turnu Severin.
Comentarii recente