Flori pentru Algernon
-Daniel Keys-
Flori pentru Algernon de Daniel Keyes este un roman emoționant care ne face să vedem lumea altfel, din perspectiva unui tânăr cu retard mintal, Charlie Gordon.
Cartea prezintă povestea lui Charlie care, din dorința de a deveni inteligent, este supus unei operații pe creier, care dacă va reuși îi va reda funcțiile intelectuale; aceeași operație ce i-a fost făcută și șoricelului Algernon. Experimentul este un succes, iar Charlie ajunge să asimileze cu mare ușurință, să citească o pagină pe secundă și, pasionat de tot ceea ce înseamnă știință, ajunge un geniu. Charlie era uimit să vadă cum lucruri care, deși păreau fără legătură sunt, de fapt, legate între ele. În momentul în care protagonistul încearcă să vorbească cu profesorii de la Universitate și să dezbată diferite subiecte cu aceștia, își dă seama că profesorii nu pot face față inteligenței sale: „Cum arătau acești oameni odată și cum arată acum! Și ce prost eram când credeam că profesorii sunt niște uriași intelectuali. Sunt și ei oameni — și se tem că restul lumii va afla că sunt doar oameni”.
Marea revelație a lui Charlie este conștientizarea emoțiilor: acesta se descoperă pe el însuși, percepe diferit reacțiile celorlalți și învață să se dezvolte emoțional. Astfel, Charlie se află prins într-un continuu conflict între latura sa emoțională și cea intelectuală. Acest conflict îl face să se simtă un intrus nedorit și neînțeles printre toți oamenii care îl înconjoară.
Romanul este alcătuit din rapoartele de progres ale lui Charlie, observându-se foarte bine evoluția sa spectaculoasă, momentul de inteligență absolută și cel în care realizează că afecțiunea umană este mai importantă decât inteligența, dar și degradarea sa intelectuală, întorcându-se la viața sa de dinainte de operație.
În ultimul raport de progres Charlie îi roagă pe cei ce-l vor citi să pună flori pe mormântul șoricelului Algernon (de unde și titlul, „Flori pentru Algernon”), cu care s-a identificat la nivel de experiment și cu care a ajuns să empatizeze.
Cartea pledează pentru supremația sufletului în fața minții, oricât de remarcabilă ar fi inteligența: „Inteligența este unul dintre cele mai mari daruri ale omului. Dar de prea multe ori căutarea cunoașterii alungă căutarea dragostei. Am descoperit de unul singur și altceva, în ultimul timp, și vă ofer o ipoteză: inteligența fără aptitudinea de a dărui și de a primi afecțiune duce la epuizare mintală și morală, la nevroză și, posibil, chiar la psihoză. (…) Inteligența singură nu face două parale.”
Faur Alexandra, clasa a XI-a C
Colegiul Național Elena Ghiba Birta Arad
Comentarii recente