,,Totul se schimbă în funcție de ochiul care privește. Ceea ce pentru unii pare un uriaș, pentru alții poate părea un pitic.”
Iată un gând frumos din „Fetița căreia nu-i plăcea numele său” de Elif Shafak, roman care mie mi-a plăcut foarte mult, deoarece ideea de a integra o lume imaginară, legată de povești, este una de-a dreptul minunată și interesantă. Personajul care mi-a plăcut cel mai mult este Sakiz Sardunya, personajul principal, deoarece este o fetiță inteligentă, conștiincioasă, politicoasă și nu bagă în seamă copiii care sunt răi cu ea.
În această carte este vorba despre Sakiz Sardunya, o fată timidă și singuratică care avea o singură problemă, nu-i plăcea numele său. Este o fată care iubea să citească și să fie în prejama cărților. Ea avea un nume destul de ciudat, iar din cauza asta copiii făceau glume pe seama ei. Sakiz Sardunya nu înțelegea de ce părinții ei i-au dat un astfel de nume. Aceștia spuneau că numele ei simbolizează floarea ,,Mușcata Curgătoare”. Fetița a găsit un glob magic în bibiloteca de la școală și s-a decis să-l ia acasă. Acest glob era magic deoarece lumina doar când era în preajma cărților. Într-o zi părinții i-au spus că urmau să plece în străinătate din cauza serviciului și că ea va sta împreună cu bunicii până la întoarcerea lor. De fapt părinții ei nu mergeau în străinătate din cauza serviciului, ci pentru ca tatăl fetiței să poată fi operat. Fata se duse la ea în cameră și începu să-și facă bagajul. În el puse haine, multe cărți și globul magic. Avu grijă să-l pitească bine in bagaj, ca să nu-l poată vedea nimeni. Următoarea zi Sakiz Sardunya își lua la revedere de la părinții ei și rămase cu bunicii. Cât era la bunici fetița cunoaște doi copii mai ciudați cu care se și împrietenește. Aceștia erau frați. Pe fată o chema Zeliș iar pe băiat îl chema Asutay. Zeliș avea în jur de unsprezece ani. Avea ochii mari și roz ca ai unui iepuraș, obrajii acoperiți cu pistrui de diferite culori, iar pielea ei era atât de albă de ziceai că a ieșit din sacul cu făină. Sakis a numit-o Fata-Pictură. Asutay era un băiețel rușinos și cam bâlbâit. Cei doi frați i-au povestit fetiței că veneau din al optulea continent. Ascultând, fata își reaminti de glob. Acela avea un al optulea continent pe el. Sakiz Sardunya le arătă copiilor globul, iar aceștia i-au povestit că ei erau cei care l-au ascuns în bibliotecă, cu scopul de a-l încărca (globul se încărca printre cărți). Cei doi i-au povestit mai mute fetiței despre lumea lor, cum venise seceta si cum urmau să dispară deoarece, copiii din ziua de azi nu mai citesc atât de mult ( tărâmul, înflorește când copiii citesc, și se transformă în deșert când copiii uită de cărți). Sakiz Sardunya puse multe întrebări iar copiii i-au răspuns la toate.
Într-un final, fetița se decise să-i însoțească pe Zeliș și pe Asutay în aventura lor spre casă. Copiii au avertizat-o pe fată că drumul urma să fie unul dificil. Înainte de a porni în aventura lor spre casă, cei trei copii au mers la librărie și au ascuns globul pe un raft, între cărți.După ce scăpară și de această grijă copiii porniră a drum. Au mers ei ce au mers și veni timpul să zboare până în al optulea continent deoarece nu puteau să străbată o distanță atât de mare pe jos. Cei doi frații au bătut de trei ori din palme și un cal înaripat apăru și îi luă în zbor pe cei trei copii. Drumul nu a fost unul lin însă, au ajuns cu bine pe al optulea continent. Până in Alfabestan, locul unde trebuiau să ajungă, mai era ceva de mers așa că, nu pierdură timpul și porniră la drum. Pe cât mergeau, brățările celor doi frați nu mai arătau drumul spre casă, ceea ce înseamnă că globul fusese descoperit iar ei urmau să se piardă. Copiii neștiind încotro să o ia s-au ghidat după instinct.
După ce au mers destul de mult, atenția copiilor le-a fost atrasă de un trandafir roșu. Nu era orice fel de trandafir, ci unul fermecat. Fata observă că pe fiecare petală a trandafirului strălucea câte o literă. Copiii au mai observat că, în momentul în care literele se împreunează, cuvântul care este scris devine realitate. Curioasă din fire, Sakiz Sardunya s-a întrebat dacă se pot scrie și lucruri urâte și ce se poate întâmpla. În acel moment, din trandafir s-au desprins și au căzut pe pământ câteva petale care aveau pe ele literele ce formau cuvântul VRĂJITOARE. O vrăjitoare îmbrăcată în negru și-a făcut apariția.Vrăjitoarea vrând să facă și ea un ”rău micuț” le-a dat voie copiilor să treacă prin Pădurea Alternativelor dar, făcându-le greutăți. Le-a pus în loc de drum o răscruce de drumuri. Fără să le spună prea multe vrăjitoarea le-a dat un singur indiciu și anume, doar un singur drum este corect. Copiii au dat cu banul, și până la urmă au ales drumul PĂMÂNT. Au mers ei ce au mers până când au dat de un pod de sticlă. Acesta era veghat de o zână. Zâna le-a spus copiilor că îi lasă să treacă doar dacă răspund la niște întrebări. Fiecărui copil i s-a pus o întrebare pe un subiect dificil, pe care nu-l stapâneau și de care le era teamă. Zâna a ales intenționat întrebările deoarece putea să vadă ce simt oamenii și de ce se tem. Copiii și-au învins temerile și căpătând încredere în ei au răspuns corect. Au reușit să treacă podul dar, din păcate, drumul ales nu era cel corect și s-au întors de unde au plecat.
Au ales apoi drumul APEI. Copiii au mers până când s-au oprit pe malul râului. Chiar atunci trecea un banc de pești. Un somon veni la cei 3 copii și le spuse că pentru a tranversa drumul apei trebuiau să răspundă la niște întrebări. Aceștia au răspuns corect la toate însă trebuiau să se întreacă cu somonul. Din cauza greutăților întâmpinate pe drumul apei copiii au renunțat și iarăși s-au întors de unde plecaseră.
De data aceasta au ales drumul FOCULUI și au pornit la drum. După ce au mers ceva timp au dat de un dragon care vindea limonadă și porumb copt. Acesta a stat de vorbă cu cei 3 copii și le-a spus că pentru a tranversa drumul focului trebuie sa meargă pe deal, un deal indicat de el. Copiii se uitară la dealul indicat de către dragon și și-au dat seama că acela era de fapt o grămadă de știuleți de porumb. Au realizat că le-ar fi imposibil să curețe și să coacă atâția porumbi așa că renunțară.
Mai rămase doar un drum. Cei 3 copii erau convinși că acela era drumul cel bun. Aceștia se îndreptară spre drumul AERULUI unde se întâlniră cu niște păsări singuratice și neiubite. Pasărea le-a arătat copiilor ce trebuiau să facă pentru a tranversa drumul. Chiar dacă acela era cel mai dificil drum, copiii acceptară, nu au renunțat, nu s-au mai dat bătuți. Din această întâlnire Sakiz Sardunya a înțeles că drumul în viață nu este ușor și că poți întămpina obsacole și greutăți. A înțeles că fiecare om trebuie să facă tot ce ține de el pentru ca lucrurile să iasă bine. A invățat că și o înfrângere este un câștig.
În final copiii au ahuns cu bine în Alfabestan, locul unde trăiau cei 2 frați. Venise momentul despărțrii. După ce s-au îmbrățișat, cu ochii plini de lacrimi Sakiz Sardunya și-a luat ramas bun de la frați. ”Avea să-i fie dor de al optulea continent, cu toate vrăjitoarele, peștii și dragonii lui.” In final, după această vizită în lumea basmelor, fetița s-a schimbat, pare că a învățat și a înțeles multe. Și-a acceptat numele, nu se mai supăra din cauza lucrurilor care în trecut o necăjeau, nu se mai enerva din cauza gumelor și își petrecea timp mai mult cu prietenii. Aceste lucruri le-a însemnat în, Copacul Bătrân, jurnalul ei. Și a mai scris…„cu cât citesc mai mult, cu cât visez mai mult și-mi las imaginația să zburde, cu cât scriu mai mult povești și compun mai multe poezii, știu că, pe al optulea continent, cu atât mai des înverzește un copac, înflorește o floare, se însuflețește o apă care a secat, ciripește o pasăre.”
Comentarii recente