Fata-cu-palton-albastru-Monica-Hesse.jpg

         „Fata cu palton albastru este un roman extraordinar despre curaj, durere și dragoste în niște vremuri imposibile.

     … Se spune că doar în dragoste și în război e permis orice. Într-adevăr, atât în dragoste, cât și în război nu există reguli, dar există limite. Asemeni în dragoste ca și în război nu există rușine, nu există rațiune, ci dăruiești totul fără să te gândești la consecințe. Fără să te gândești la prezent, fără să te gândești că.. la final există doar un câștigător. Un câștigător și un pierzător.
Iar protagonista romanului „Fata cu palton albastru”, de Monica Hesse, Hanneke Bakker, își dorește cu ardoare să învingă, să fie câștigătoare. Dar, cum poate o nebună însetată de iubire să câștige, să salveze o persoană în cele mai cumplite timpuri?
În jurul acestei întrebări se va ancora întreaga acțiune a romanului, întrucât aceasta se desfășoară în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, în Amsterdam, ocupat de naziști în anul 1943. Nu voi putea niciodată să înțeleg prin ce a trecut protagonista romanului. La vârsta de doar 18 ani ea este nevoită să trăiască prizonieră într-o lume îngrozitoare, fără măcar să poată visa la libertate. Autoarea Monica Hesse conturează cu mult talent situația, atmosfera și ororile Amsterdamului, care reprezenta acum fortăreața nemților. Autoarea, evită să oglindească panorama groaznică a orașului în pagini lungi de descriere, alegând să redea trăirile și gândurile personajului principal, Hanneke, care devine și personaj-narator.

Hanneke Bakker este o adolescentă de 18 ani, care pendulează de-a lungul întregului discurs narativ între prezent și amintire. Având o ocupație care îi poate pune viața în pericol, și anume procurarea mărfurilor de contrabandă, aceasta se sacrifică să-și întrețină părinții bolnavi, mereu îngrijorați pentru ea. Deși le ascunde adevărata natură a meseriei sale, Hanneke se dovedește a fi o persoană extrem de grijulie și precaută, încercând să aducă în fiecare zi o sursă de hrană și de venit familiei sale.
Cu toate că, printre rânduri, autoarea ne-o prezintă ca fiind o persoană indiferentă și rece, ea se reîntoarce încontinuu în timp, gândindu-se la Bas, iubitul ei ucis pe front, în momentul în care nemții au invadat țara. Hanneke trăiește într-o permanentă iluzie a iubirii pentru Bas, care nu se risipește niciodată. Dragostea pentru el ia amploare cu atât mai mult cu cât rațiunea o trimite în prăpastia celor mai frumoase amintiri create în preajma lui. Protagonista nu încercă să îl uite nici măcar o secundă, obișnuindu-se cu durerea și acceptându-i, în final, absența, de altfel „letală” pentru sufletul ei.

Dar, nimeni nu bănuia că viața ei avea să se schimbe inevitabil. Asta până când, într-o zi obișnuită de muncă, când fata livra produse de pe piața neagră, primește o sarcină ieșită din normal. Așteptându-se ca doamna Janssen s-o roage să obțină carne și cafea veritabilă, Hanneke este șocată să audă că i se cere să găsească o adolescentă evreică evaporată ca prin farmec din cămăruța unde bătrâna doamnă o ascundea de realitatea crudă la care erau expuși toți evreii din acea vreme. Aparent, o sarcină imposibilă! Inițial, fata nu acceptă, evitând să se implice într-o misiune atât de periculoasă, însă cu timpul, este atrasă de un vârtej de mistere care îi risipesc liniștea și o fac să decidă să se aventureze într-o sarcină a morții.

„Fata cu palton albastru” – o poveste despre sacrificii și compromisuri. Hanneke începe să își sacrifice viața pentru a o găsi pe Mirjam, singura fată care îi aducea alinare bătrâneții doamnei Janssen și despre care știa că poartă doar un palton albastru. Prea puține indicii pentru a găsi o fată dispărută, mai ales că aceste lucruri începeau să se risipească pe moment ce protagonista descoperea altele noi. Nimic nu avea sens și nimic nu o ducea pe Hanneke la un punct logic de pornire. O misiune într-adevăr imposibilă. Ce a făcut-o să accepte? Ce o face pe Mirjam specială, dincolo de paltonul albastru? Faptul că este o misiune care i s-a încredințat lui Hanneke și pe care dragostea pentru Bas a împins-o să o și accepte. „Bas ar fi riscat tot! Bas ar fi făcut asta!” își repeta mereu eroina, încurajându-se cu motivul că trebuie să facă și ea la fel. De-a lungul întregului roman ea trăiește sub sentimentul vinovăției, cel care o îngenunchează și care o face să creadă că ea l-a trimis pe Bas să se înroleze în armată. Cu alte cuvinte, ea este vinovată pentru moartea lui Bas. Iubirea eroinei se transformă într-o preocupare chinuitoare de a nu-și rata șansa care o poate ajuta să evadeze din labirintul vinovăției pentru greșelile trecutului. Începe să creadă că această găsire a lui Mirjam este necesară traiului ei de zi cu zi. Este o pedeapsă ascunsă într-o dorință aprigă, care mediază așa-zisa greșeală a distrugerii vieții iubitului ei. Odată cu găsirea lui Mirjam, trebuie să își găsească și liniștea: „Dacă trebuie să fiu cinstită față de mine însămi, am devenit obsedată s-o găsesc pe Mirjam. Fiindcă mi se pare un schimb corect și onest: să salvezi o viață după ce ai distrus una.”

Acceptarea misiunii se soldează cu includerea lui Hanneke în rândul celor din Rezistența olandeză. Habar nu avea de câte lucruri se întâmplau la adăpostul apartamentelor sub așa zisele „întâlniri studențești”. Seară de seară, adolescenții se întâlneau în secret pentru a urzi planuri de salvare pentru evreii ce urmau să fie deportați în lagărele de muncă: „Războiul ăsta este ca un concurs între noi și ei: câți oameni putem salva înainte să-i înhațe naziștii.” Hanneke intră și ea în Rezistență, singurul ei scop fiind doar salvarea fetei evreice, încercând să ignore cu egoism realitatea crudă în care trăiește.
Viața ei nu este deloc ușoară. Caută cu ardoare indicii și dovezi despre Mirjam, gândindu-se mereu la Bas și la cea mai bună prietenă a ei, Elsbeth. Aceste amintiri de care ea se agață neîncetat pot semnifica încercarea disperată a fetei de a se desprinde de prezent și visând la momentele trecutului în care trăia liberă și fericită alături de persoanele dragi. La libertatea dinaintea haosului provocat de război. Deși pare înzestrată cu un curaj demn de invidiat, aceasta trăiește zi de zi fiind acoperită de vălul fricii: „Viața mea de acum e plină adesea de vină; de mânie, frecvent; de teamă, permanent.”

Hanneke nu se dă nici o clipă înapoi din fața pericolului, reușind în final să pătrundă în cupola misterului care înconjura dispariția lui Mirjam. Cu ajutorul prietenilor din Rezistență, printre care și fratele iubitului ei, Ollie, aceasta reușește să ajungă într-o seară la centrul de deportare al evreilor, unde urma să aibă loc planul de salvare al fetei evreice. În aceste momente, frica atingea apogeul suprem. Hanneke fusese nevoită să privească cum întreg planul eșuase, din cauză că așa-zisa Mirjam nu dorea să o asculte și să o urmeze departe de pericol. Eroina fusese nevoită să privească peisajul barbar al uciderii Amaliei, cea mai bună prietenă a lui Mirjam. Totul se scufundase în ceață. După ritualul dureros al înmormântării fetei, protagonista își dă seama că acest chip angelic al evreicei ucise nu este al lui Mirjam deoarece acesta prezenta un mic semn din naștere pe bărbie. Cu alte cuvinte, după alte multe investigații și nopți nedormite, Hanneke află că fata ucisă este de fapt, Amalia, cea mai bună prietenă a lui Mirjam din copilărie. Cele două fete făcuseră schimb de identități în speranța că destinul necruțător al fetei evreice poate fi schimbat, iar Mirjam va putea fi salvată. Amalia, fiind în afara pericolului, având naționalitate germană, hotărăște să se sacrifice pentru prietena ei și dorește să se lase prinsă de soldații lui Hitler ca mai apoi să fugă și să își creeze alte acte de identitate. Însă, din nefericire, ambele planuri eșuează, terminându-se dramatic.

În final, Hanneke o găsește pe adevărata Mirjam în Kijkduin, acasă la mătușa Amaliei, ascunzându-se sub identitatea prietenei ei. Eroina îi dăduse vestea cutremurătoare, care puse capăt până la urmă, găsirii lui Mirjam, dar și găsirii liniștii mult tânjite de aceasta.

Romanul se încheie exact la fel cum și începuse: sub semnul dragostei, Hanneke gândindu-se la clipa în care își dăduse seama că este îndrăgostită nebunește de Bas. Această inocență ascunsă sub indiferență și răceală o fac pe Hanneke să își dorească să trăiască din nou în trecut. Mereu apelează la iluzia acelui trecut. Acel trecut dulce, frumos, acum … existent doar în amintire.

 

Lavinia Sîrb, clasa a X-a C, Colegiul Național „George Coșbuc” Năsăud